În data de 26 martie, la ora 15:03, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată printr-un apel la 112 cu privire la prezența unui câine rănit, posibil împușcat, pe strada Mitocului din municipiul Suceava.

Polițiștii ajunși la fața locului au găsit un câine de talie mare, alb cu pete maro, care prezenta o plagă la nivelul gâtului și urme de sânge pe blană. A fost solicitată intervenția Biroului pentru Protecția Animalelor, iar un echipaj format din trei polițiști, dintre care unul medic veterinar, s-a deplasat pentru a evalua situația.

În urma verificării microcipului, s-a constatat că animalul aparține Primăriei Municipiului Suceava – Adăpost Câini. Reprezentanții asociației „Casa lui Patrocle” au încercat capturarea câinelui pentru a-i oferi îngrijiri, însă acesta a fugit înainte de a putea fi preluat.

Autoritățile au contactat medicul veterinar al Adăpostului Public de Câini fără Stăpân pentru a stabili măsurile necesare în vederea capturării și tratării animalului. Între timp, poliția a deschis un dosar penal pentru „rănirea cu intenție a animalelor”, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, și „uz de armă fără drept”, conform Codului Penal. Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru identificarea făptașului și tragerea acestuia la răspundere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.