În 1979, Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace datorită acţiunilor de sprijinire a săracilor din Calcutta, India. A fondat ordinul Misionarii Carităţii şi, timp de peste 45 de ani a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii şi muribunzii, conducând şi extinderea Misionarilor carităţii, mai întâi în toată India, apoi şi în alte ţări. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003.
În anul 1849 a încetat din viaţă compozitorul polonez Frederic Chopin (n. 1 martie 1810)
În anul 1897 s-a născut Ştefana Velisar-Teodoreanu, prozatoare, poetă, traducătoare, soţia scriitorului Ionel Teodoreanu („Calendar vechi”, „Viaţa cea de toate zilele”, „Căminul”) (m. 1995).
În anul 1905 s-a născut Alexandru Dima, critic şi istoric literar, membru al Academiei Române (m. 1979).
În anul 1915 s-a născut dramaturgul Arthur Miller („Moartea unui comis-voiajor”, „Tortura”, „Preţul”) (m. 2005)
În anul 1918 s-a născut actriţa americană de film Rita Hayworth (Margarita Carmen Cansino) (m. 14 mai 1987)
În anul 1921 s-a născut Liviu Popa, grafician, scenograf de teatru şi film. A realizat scenografii pentru filmele “Ciulinii Bărăganului”, “D–ale carnavalului”, “Setea”,, “Dacii”, “Tinereţe fără bătrâneţe”, “Felix şi Otilia”, “Zestrea Domniţei Ralu”. A obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România, în 1972, pentru “Felix şi Otilia” (m. 4 martie 1977)
În anul 1923 s-a născut scriitorul Constantin Bărbuceanu („Bârlogul lupilor”, „Expresul de noapte”, „Femei singure”) (m. 1995)
În anul 1957 scriitorul francez Albert Camus a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
În anul 1983 a încetat din viaţă poetul, prozatorul şi dramaturgul Romulus Guga („Viaţa post-mortem”, „Amurgul burghez”, „Noaptea cabotinilor”) (n. 2 iunie 1939)
Lasa un raspuns