În anul 1938 a încetat din viață Regina Maria, principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României; a fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii; este înmormântată la mănăstirea Curtea de Argeş;

  • în anul 586 î.Hr., Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea; acesta a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare; mulți evrei, în special meseriași și oameni de cultură, au fost deportați în Babilon; acesta reconstruit regatul Babilonului, devenind un mare imperiu prin cuceririle teritoriale: Asiria, Siria, Fenicia și Iudeea;
  • în anul 1711 are loc marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane; victoria turcilor a obligat pe Cantemir să-și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului;
  • în anul 1868 se naşte Miron Cristea, publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939); în perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României; la 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române;
  • în anul 1918 se naşte Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel; adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială;
  • în anul 1925, Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf; Mein Kampf este o operă autobiografică, dar și o platformă program a nazismului; Hitler descrie aici unele „soluții” la „problema evreiască”; pentru naziștii și neonaziștii din al Doilea Război Mondial, Mein Kampf a reprezentat și încă mai reprezintă și azi bazele național-socialismului;
  • în anul 1947, Regele George al VI-lea semnează Actul de Independenţă al Indiei;
  • în anul 2012, cel puțin șapte oameni au fost uciși, și alți 32 au fost răniți, în urma unui atentat terorist cu bombă plasată într-un autobuz, cu turiști israelieni, aflat la Aeroportul Burgas din Bulgaria.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.