În anul 2009 a încetat din viață Tatiana Stepa, cântăreață română de muzică folk (n. 1963)
- În anul 1970, la Iași, s-a inaugurat „Casa Dosoftei”, care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iași.
- În anul 1997 are loc „Ziua întâi” a reformei structurale în România. Premierul Victor Ciorbea a prezentat lista celor 17 societăți comerciale care trebuiau închise în mod prioritar, pe motiv de nerentabilitate.
- În anul 1998 au loc atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) și Dar es Salaam (Tanzania). 257 de persoane (din care 12 americani) și-au pierdut viața în atentate, revendicate de „Armata islamică pentru eliberarea locurilor sfinte”.
- În anul 2005 un grup de spărgători din Brazilia au săpat un tunel lung de 78 de metri spre Banca Centrală din Fortaleza. Au extras de acolo cinci containere pline cu bancnote de câte 50 de reali, cu o valoare estimată de 70 de milioane de dolari. Hoții au reușit să păcălească sistemele de alarmă și senzorii băncii, rămânând nedescoperiți până în dimineața zilei de luni, 8 august, atunci când s-a redeschis banca. Autoritățile au recuperat doar o parte din întreaga sumă.
- În anul 2008 Georgia a lansat o ofensivă militară împotriva Osetia de Sud, pentru a contracara o presupusă invazie rusească, declanșând Războiul din Osetia de Sud din 2008.
Lasa un raspuns