Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se reduce cu 20 de ani vârsta standard de pensionare pentru anumite categorii de persoane care au lucrat în subteran.
Proiectul de lege, care a trecut cu majoritate de voturi, are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 10/2020 prin care se modifică Legea 263/2010 în sensul instituirii dreptului de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi miniere în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, în domeniul prospecţiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/sau prelucrării, concentrării, conservării şi închiderii minelor, din cadrul unităţilor de prospecţiuni şi explorări geologice, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, realizat în aceste activităţi.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în şedinţa din 2 martie 2020, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.
Lasa un raspuns