Marți, 24 octombrie, în jurul orei 16:10, fiind în serviciul de patrulare pe raza de competență a Secției 14 Poliție Rurală Vama, polițiștii au oprit pentru control ansamblul format din autoutilitara marca Mercedes-Benz și semiremorca marca D Ream, care circula pe DJ 176 Vatra Moldoviței, din direcția Moldovița către Frumosu, ce transporta material lemnos.

În urma verificării în aplicația SUMAL CONTROL, a rezultat faptul că ansamblul transportă o canitate de 34,901300 mc specia rășinoase, în baza avizului punct de încărcare Suceava-Moldovița, punct de descărcare sat Prisaca Dornei, comuna Vama.

Datorită faptului că existau suspiciuni cu privire la neconcordanțe între cantitatea transportată și cea înscrisă în aviz, precum și punctul de încărcare, ansamblul a fost condus la Depozitul de Bușteni Dragoșa din cadrul O.S. Vama.

De asemenea, polițiștii s-au deplasat la punctul de încărcare împreună cu reprezentantul operatorului economic, emitentul avizului, ocazie cu care s-a constatat faptul că coordonatele GPS din aviz corespund cu cele din teren. Totodată, materialul lemnos depistat la locul de încărcare, avea aplicată o marcă de culoare portocalie, cu indicativ indescifrabil.

După efectuarea acestor activități, s-au deplasat la Depozitul de bușteni Dargoșa din cadrul O.S. Vama, unde ansamblul format din autoutilitara marca Mercedes-Benz și semiremorca marca D Ream, precum și întreaga cantitate de material lemnos transportată, au fost predate în custodia șefului Depozitului de Bușteni Dragoșa, urmând ca la data de 25.10.2023, verifcările să fie continuate împreună cu lucrătorii silvici, respectiv inventarierea materialului lemnos și alte activități specifice.

Cu ocazia activităților, au fost ridicate cheiat de contact a autoutilitarei marca Mercedes-Benz, precum și cele două certificate de înmatriculare aferente vehiculelor, perimetrul depozitului fiind supravegheat video.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.