Avem zilnic dovada că lumea în care ne includem se depreciază într-un ritm halucinant și asta fără ca noi să putem face nimic pentru a stopa această prăbușire. De la nivelul mediu de trai și până la nivelul mediu de cunoștințe, procentajele sunt alarmante, atât numărul de oameni care trăiesc sub limitele sărăciei, cât și numărul de analfabeți, fiind în continuă creștere. Nu cred că răspunsul la aceste probleme stă în politică, de orice culoare ar fi ea și nici că o putem aborda filozofic, deoarece aceste abordări au fost deja încercate și au dus numai la agravarea situației.
Dacă stăm puțin să ne gândim, descoperim că omenirea se îndreaptă spre Comuna Primitivă generalizată, unde un guvern mondial în rol de matcă va conduce o planetă de furnicuțe, reduse la nivelul de muncitori fără minte și identitate, amestecul raselor și migrația spre zonele mai bogate în hrană pregătind deja acest lucru. Singura frână în calea acestui scenariu morbid este, pentru moment, individualitatea câștigată de oameni în cei 2000 de ani în care societatea a fost guvernată de căutarea factorilor, informațiilor și resurselor care o pot ajuta să avanseze.
Linia de conștiință – învăț ca să pot trăi – a fost înlocuită cu altele, cum ar fi – consum ca să trăiesc – sau și mai simplu – mănânc ca să trăiesc – creșterea alarmantă a populației globale nefiind datorată numai creșterii duratei de viață a indivizilor, ci mai ales înmulțirii alarmante a exact acelor populații de pe Pământ care trăiesc deja în sărăcie cruntă.
Nu cred că există soluții pertinente pentru această problemă, deoarece dincolo de rațiune, lucrurile se întâmplă și odată întâmplate, nu le mai putem repara. Ca mai toți bătrânii, omenirea se vede condamnată să-și plângă iraționalitatea tinereții și să viseze ce-ar fi făcut dacă la vremea respectivă ar fi știut ce știe azi. Încălzirea globală, efectele devastatoare ale deșertificării zonelor despădurite, înlocuirea alimentației naturale cu produse modificate genetic, și exemplele pot continua, sunt rezultatele inconștienței cu care am secătuit această planetă. Din păcate, sau poate din fericire, nu avem altă planetă unde să ne ducem, așa că nu ne rămâne decât să sperăm că copiii copiilor noștri vor descoperi o cale de acces la cărarea pierdută a omenirii.
Lasa un raspuns