Fie că cei mici încearcă să te convingă de mult timp să le oferi un animal de companie sau îți dorești chiar tu o pisică, grija pe care trebuie să i-o oferi vine sub forma unei responsabilități. Aceasta te va face, însă, să înveți mai multe despre animale și să-ți dedici o parte din timp pentru îngrijirea pisicii, lucru care poate fi plin de satisfacții. Iată câteva dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi și pe care să le explici copiilor înainte de a aduce un animal de companie în casă:
Hrănirea zilnică
Cel mai important lucru, dar și unul dintre cele mai simple, îl reprezintă hrănirea pisicii. Aceasta trebuie să se bucure de un program sănătos și de mancare pisici potrivită vârstei. Pisicile sunt creaturi ale obișnuinței și au nevoie de un program regulat pentru a-și crea tabieturi ușor de gestionat. La orice vârstă, pisicile trebuie să mănânce de minimum două ori pe zi, la interval de 12 ore. De aceea este important ca cel puțin o persoană din familie să fie acasă în fiecare zi în această perioadă de timp, pentru a se asigura că pisica familiei este hrănită.
Programul de hrănire poate fi o lecție importantă și pentru copii, care se vor obișnui mai ușor cu propriul lor program de masă dacă înțeleg acest concept prin exemplu. Un animal de companie poate da cu ușurință startul unor discuții importante pe care este necesar să le ai și cu copiii mici.
Vizite medicale
Un alt aspect important în viața oricărui animal de companie sunt vizitele medicale. Fie că sunt vizite obligatorii pentru vaccinuri și controale sau că apar situații neprevăzute, trebuie să ai posibilitatea și timpul necesar să transporți pisica la veterinar. Printre procedurile necesare care se pot face la cabinet sau acasă se numără și cea de deparazitare pisici. Aceasta este necesară pentru a proteja pisica de paraziți externi și interni, care îi pot afecta calitatea vieții și pot să provoace probleme grave dacă animalul nu este tratat.
Este recomandat ca din momentul în care adopți sau cumperi o pisică să faci și o programare la veterinar, deoarece acesta te va îndruma și sfătui. De asemenea, primul control este important, mai ales dacă este vorba de o pisicuță salvată de pe stradă, care poate să aibă deja diferiți paraziți sau chiar o boală.
Pregătirea casei
Pisicile sunt vânători și sunt foarte active în special în primii ani de viață. Curiozitatea este, de asemenea, o calitate care le poate pune în situații neplăcute de prea multe ori. De aceea se recomandă să pregătești casa înainte de a aduce o pisică acasă. În special la capitolul accesorii și decorațiuni pentru casă, acestea pot fi cu ușurință doborâte de pisică. De asemenea, depozitează în spații închise detergenții pe care îi folosești pentru curățarea casei, medicamentele și plantele care pot fi toxice pentru pisici.
Familia ta va trebui să se obișnuiască să nu mai lase resturi de mâncare în farfurii, iar pisica trebuie educată să nu sară pe masă sau la alimentele pe care le folosești pentru prepararea mâncării. Așadar, atât casa, cât și membrii familiei și pisica au nevoie de răbdare și schimbarea obiceiurilor pentru a conviețui cu bine.
O pisică va deveni membrul perfect al familiei tale, dacă ai suficientă răbdare și dorință de a învăța cât mai multe despre nevoile acesteia. În același timp, asigură-te că familia ta este pregătită pentru un animal de companie.
Sursa foto: pexels.com
Lasa un raspuns