Soția președintelui României, Carmen Iohannis, a vorbit pentru prima oară despre proiectele în care are vrea să e implice pe viitor, în calitatea de Primă Doamnă a României, transmite agerpres.ro.

„Deocamdată n-am început exact cu activitatea, însă promit că o să încerc să fac ceva și pentru cei de acasă și pentru cei de afară, cât îmi stă în putință. Mi-ar plăcea să mă implic în educație și susținerea tinerelor talente, de ce nu?”, a spus Carmen Iohannis, care a participat alături de șeful statului la întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Germania organizată la Ambasada României la Berlin.

Aceasta a precizat că își dorește să fie în continuare profesor, ”măcar pentru jumătate de normă”. Soția șefului statului a adăugat că îi este greu să facă naveta Sibiu-București, dar deocamdată nu are unde să se mute.

„Când o să avem un loc al nostru o să ne gândim, dar deocamdată nu avem unde sta. (…) Trebuie să mai așteptăm un pic”, a spus Carmen Iohannis, întrebată dacă intenționează în viitor să se mute la București.

Pe de altă parte, ea a susținut că nu a mers în vizita oficială efectuată de președintele Iohannis în Republica Moldova deoarece avea ore, dar și pentru că ”nu era cazul” să fie prezentă.

Soția președintelui explicat că încearcă să se obișnuiască cu rolul de ”primă doamnă”, un rol ”interesant dar și foarte greu” și a afirmat că ”întâlnirea cu oamenii îi dă emoții pozitive și foarte plăcute”.

Carmen Iohannis a catalogat vizita din Germania drept ”superbă”: „Berlinul este un oraș foarte frumos. Faptul că sunt atâția români în Germania este un lucru important pentru noi. Ne dorim să le meargă bine celor de aici și poate, cândva, să se întoarcă acasă”.

Soția șefului statului a precizat că nu a reușit să se întâlnească cu socrii la Berlin, în contextul vizitei președintelui Iohannis în Germania.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.