Nori albi se plimbă agale pe cerul albastru încadrând în imagini de poveste frumusețea unică a Bucovinei. Păsările încă își cântă trilul, iar liniștea serii devine cea mai frumoasă „Rapsodie”…
Bine ați venit în comuna Vatra Moldoviței, la Casa DAVID!
Și, dacă orice loc are povestea sa, la Casa DAVID aceasta este dată de numele singurului copil al proprietarilor, de frumoasa grădină, de susurul apei, de foșnetul fânului uscat, de mirosul mâncării proaspăt gătite și mai ales de discreția pe care ți-o oferă locația.
Ai, ca oaspete, întreaga casă la dispoziție, adică 5 camere spațioase, un birou, un foișor cu sobă și grătar, toate necesare pentru un sejur memorabil. La cerere, gazdele pregătesc mâncare gustoasă din produse bio, condimentate cu dragostea pentru bucătăria bucovineană.
Și cum să nu îți dorești să petreci un sejur de câteva zile într-un loc de poveste, cu peisaje de o frumusețe răpitoare, a căror măreție îți taie respirația?
Astfel, nu e de mirare că locația este preferată de cei care ajung în această zonă turistică și, mai mult decât atât, există turiști care au revenit chemați de ospitaliatea și calitatea serviciilor de care au avut parte.
„Casa David ne-a plăcut pentru că a răspuns exact așteptărilor noastre. Ne-am imaginat bun gust, iar acesta a existat nu doar în mâncare, ci în fiecare detaliu din casă și dinafara ei. Da, mai venim, pentru că Bucovina și oamenii ei te invită la neuitare”, a scris un turist care și-a petrecut câteva zile la Casa David.
Și Mănăstirea Moldovița care se află în aceeași comună, dar și cea mai lungă Tiroliană din România, au fost și pot fi motive în plus pentru turiști să aleagă Casa DAVID din comuna Vatra Moldoviței.
Și, poate, nimic nu cântărește mai mult în alegere decât amintirile pe care le adaugi ca turist în traista sufletului.
Este imposibil să găsești un loc în care să-ți pui pe pauză frământările, iar mai apoi să-l uiți!
Pentru că, vedeți dumneavoastră, aici, la Casa David, timpul încă are timp, iar liniștea este cu ecou… te urmărește și după ce te-ai îndepărtat!
Cei care doresc mai multe detalii despre una dintre cele mai frumoase cazări din zonă le găsesc pe pagina de Facebook a locației „Casa David Vatra Moldoviței” și tot acolo au și un număr de telefon pentru rezervări!
Opriți-vă o clipă! Rasăre Soarele… la Casa David din Vatra Moldoviței!
Lasa un raspuns