Maternitatea din Fălticeni, cu cele două secții ale ei, funcționează într-o clădire veche, de patrimoniu de pe strada Sucevei, o clădire retrocedată (oarecum cu mari semne de întrebare) în anul 2007.

 Maternitatea este o secție externă a Spitalului Municipal Fălticeni și în cel mai scurt timp posibil personalul medical de acolo trebuie să părăsească actualul sediu. Clădirea a fost retrocedată încă din anul 2007, iar până în prezent municipalitatea a plătit chirie actualului proprietar, Fundaţia Caritatea din Bucureşti, cuantumul acesteia fiind de 2.500 de lei pe lună. În anul 2007 s-a retrocedat maternitatea cu tot cu terenul aferent, dar destinaţia medicală a trebuit păstrată cinci ani. În tot acest timp, Primăria Fălticeni, prin Spitalul municipal ca ordonator de credite, a plătit chirie de 2.500 de lei pe lună. Termenul de închiriere a expirat de multă vreme. Reprezentanți ai Fundaţiei Caritatea au făcut presiuni mari pentru a elibera spaţiul după ce a obţinut în instanţă retrocedarea corpurilor de clădire în care îşi desfăşoară în prezent activitatea Maternitatea Fălticeni, cu cele două secţii de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie, împreună cu un teren în suprafaţă 3.853 metri pătraţi. Secțiile obstetrică-ginecologie și neonatologie au, în prezent, 60 de paturi și sunt deservite de 7 medici. Fundaţia Caritatea a fost fondată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împreună cu Organizaţia Mondială Evreiască. În locul maternității, pe strada Sucevei, în imediata apropiere a Colegiului Național „Nicu Gane”, în locul unei clădiri de patrimoniu, se va construi un super-market Penny. Peste 500 de copii se nasc, anual, la maternitatea fălticeneană.

Opoziția contestă

În repetate rânduri opoziția din CL Fălticeni, grupul de consilieri PNL, a contestat situația. „La data de 9 martie au fost deschise ofertele la licitația primăriei pentru transformarea școlii (n.r. fosta Școală generală numărul 5, iar în ultimii ani clădirea fiind transferată și transformată în patrimoniul liceului agricol – Colegiul «Vasile Lovinescu») de pe strada Ion Creangă în maternitate (… ) banii puși la bătaie de primarul Cătălin Coman, 1.209.157, 17 lei fără TVA. Dacă nu vor fi contestații, lucrările ar putea să înceapă în câteva săptămâni și s-ar putea încheia în șase luni, adică prin septembrie-octombrie. Dacă Dumnezeu nu-și întoarce fața de la fălticeneni, după domnia liber-cugetătorilor din PSD, tot spre sfârșitul anului s-ar putea încheia și lucrările la noul spital. Anticipez întrebarea Curții de Conturi, la următorul control. Cum justificați necesitatea și oportunitatea amenajării secției de maternitate de pe strada Ion Creangă având în vedere că spitalul nou are secție de maternitate? Asta în cel mai fericit caz!”

Săptămâna viitoare vor demara lucrările

Primarul PSD al municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman a anunțat că la finele acestei săptămâni va fi semnat contractul pentru amenajarea maternității de pe strada Ion Creangă, în fosta clădire a Colegiului Vasile Lovinescu – liceul agricol și că, „probabil, săptămâna viitoare vor demara și lucrările. Ne vom muta în casă nouă, sper, în 3 luni”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.