Scandal în plenul Senatului pe hotărârea cerută de Curtea Constituţională în cazul votului dat senatorului Dan Şova. Plenul Senatului a respins, luni, la vot, proiectul de Hotararea propus de Biroul permanent în vederea constatării rezultatul votului pe care senatorii l-au exprimat, în data de 25 martie, cu privire la cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Senatorii au respins această Hotărâre cu 68 de voturi împotrivă, 43 de abțineri și două voturi pentru, potrivit Agerpres. A fost scandal în plenul Senatului pe hotărârea cerută de Curtea Constituţională în cazul votului dat senatorului Dan Şova. În aceste conditii, Călin Popescu Tăricanu va fi obligat să semneze și să trimită la Monitorul Oficial Hotărârea propusă de senatorul PSD Șerban Nicolae. Diferența este că Tăriceanu va semna acum un document datat cu 25 martie în loc de unul datat cu 20 aprilie. Prin această Hotărâre propusă plenului se constată că solicirea ministrului Justiției de încuviințare a arestării lui Dan Șova este respinsă. Curtea Constituţională arăta, în motivarea deciziei privind conflictul juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, publicată vineri, că această Cameră trebuie să redacteze hotărârea în cazul cererii DNA de arestare a lui Dan Şova, întrucât, altfel, procedura nu este finalizată, pentru că nu poate fi publicată în Monitor. Judecătorii constituţionali au ajuns la concluzia că, în cazul lui Dan Şova, Senatul a răspuns cererii de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova printr-un act denumit ‘comunicare’, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.