Miruna a făcut miercuri un anișor. Are șase dințișori, un năsuc cârn iar ochii îi sclipesc ziua și noaptea ca două steluțe puse pe șotii. Gurița o are la fel de mică ca atunci când s-a născut, doar că a învățat să zâmbească cu ea. Ceea ce o face mult, mult mai dulce și victimă sigură a oamenilor mari care se îngrămădesc să o pupe. E o fetiță tare destoinică. Le face față tuturor. Nu se supără pe ei. Știe că oamenii mari au nevoie de ceva mic ca să se sprijine. Altfel trec prin viață mult mai greu.
Fetița mea m-a învățat că nu există răutate decât acolo unde este semănată. Răutatea e o buruiană nepretențioasă care se prinde de orice suflet, numai să o răsădească cineva. De aia trebuie să îngrijim sufletele copiilor noștri cu multă atenție. Să semănăm numai lucruri folositoare. Ori arătându-le fără teamă că-i iubim, asta facem. Îi imunizăm împotriva răului și a nesiguranței.
Am mai învățat de la Miruna că un copil căruia îi este oferită suficientă atenție, este un copil liniștit. Nu poți acorda mai multă atenție serviciului, televizorului, computerului sau telefonului și să te aștepți să ai un copil echilibrat. Nu ai cum. În primele clipe din viața lui, are nevoie de tine mai mult decât orice altceva. Fii acolo, nu în altă parte. Arată-i că-ți pasă și te va răsplăti înzecit prin bucuria pe care o împrăștie în jur. Nu va fi mofturos, nu va cerși atenție. Se va trezi cu zâmbetul pe buze și va rămâne cu el acolo… chiar dacă îi dau dinții.
Tot Miruna m-a învățat să nu mă mai tem de noi experiențe. Pentru ea totul a fost nou și a mers înainte cu mult curaj învățând din fiecare experiență tot ce a putut înțelege cu mintea ei de copil. N-am văzut-o să trăiască vreo clipă de dezamăgire. Poate doar atunci când a gustat niște mujdei… se aștepta să fie iaurt. Cu toate astea, când a terminat să se strâmbe, a zâmbit și a căscat gurița după altă îmbucătură… ca să se lămurească pe deplin ce și cum.
Miruna m-a învățat să fiu cu mintea în prezent. A fost cea mai dificilă lecție pe care mi-a predat-o. Greu am asimilat-o! Asta pentru că deși cu trupul eram în prezent, mintea mea era pe coclauri. Ori de cele mai multe ori, coclaurile prin care rătăcește mintea unui om matur, nu-s din cele mai plăcute. Acesta fiind și motivul pentru care nu ne putem bucura de ceea ce ne oferă prezentul. Iar prezentul este tare darnic în bucurii! Trebuie doar să fii cu mintea acolo ca să le vezi. Iar Miruna era și este cu mintea în prezent. Din acest motiv, ori de câte ori ieșeam cu ea la plimbare, sau pur și simplu stăteam împreună, șirul gândurilor mele era întrerupt de către un țipăt de încântare. Vedea frumosul acolo unde eu nu vedeam nimic. Și avea dreptate de fiecare dată. Așa am învățat și eu să fiu cu mintea în prezent, descoperind că poți găsi multă și nebănuită satisfacție în ceea ce îți oferă clipa de acum.
Tot ea m-a învățat să stau cu suzeta în gură, să mănânc lapte cu biberonul, și m-a mai învățat că o zi poate începe și la 5 dimineața. Dar asta este o lecție pe care sper să o uit anul care urmează…
Lasa un raspuns