Se pare că majoritatea oamenilor își pot aminti cu până la 90% din detaliile primului sărut romantic. Dar sărutul are și numeroase beneficii pentru sănătate.

Sărutul poate întări sistemul imunitar

Conform unui studiu realizat de Organizația Olandeză pentru Cercetare Științifică Aplicată, un sărut de 10 secunde transferă între tine și partener peste 80 de milioane de bacterii. Oamenii de știință spun că expunerea la germeni poate întări sistemul imunitar. Expunerea la germenii altora determină corpul să facă anticorpi împotriva acestora, ducând la imunitate crescută și prevenirea bolilor.

Este bun pentru sănătatea dentară

Dr. Sivan Finkel, specialist în stomatologie estetică la un cabinet dentar din New York, spune că o producție crescută de salivă generată de săruturi este utilă pentru sănătatea orală. Sărutul stimulează glandele salivare, iar saliva ajută la tamponarea acidității mediului oral.

Sărutul este însă o sabie cu două tăișuri, căci poate să fie și dăunător. Bacteriile care dăunează cavității orale sunt transferate prin sărut. Deci, dacă persoana pe care o sărați are o igienă orală precară, ar trebui s-o eviți.

Sărutul „inundă“ creierul cu substanțe chimice benefice pentru sănătate

Principalul beneficiu al sărutului este eliberarea oxitocinei și a dopaminei. Oxitocina, numit și hormonal fericirii, este secretat și în timpul travaliului și al actului sexual. Dopamina este hormonul care produce plăcere. El este responsabil pentru reglarea stării de spirit, a comportamentului, a somnului și a cunoașterii, ajutând totodată la luarea deciziilor.

Sărutul poate scădea tensiunea arterială și colesterolul

Specialiștii spun că săruturile ajută la scăderea tensiunii arteriale. Mai mult, dilată vasele de sânge, ajungând la toate organele vitale. Cercetările au arătat, de asemenea, că sărutul reduce cortizolul, hormonul stresului, care favorizează creșterea în greutate, hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat.

(sursa: http://www.clickpentrufemei.ro/Lucruri-inedite-despre-sarut-pe-care-trebuie-sa-le-stii_0_30814.html)