Încasările de taxe și impozite au ajuns la o etapă de plafonare care încă nu a adus suficienți bani la bugetul local. Vestea bună este că de astăzi nu mai este nevoie să mergeți până la primărie, la casierii, pentru că platforma de plăți online a primăriei a intrat în funcțiune.

Mândru de această ispravă, chiar primarul ne arată pașii pe care trebuie să îi facem pentru a ne plăti impozitele și celelalte plăți către primărie.

„Am definitivat toate etapele în cadrul programului ghiseul.ro. Se poate face plata electronică în felul următor: se accesează site-ul www.ghiseul.ro, se intră în interfață la secțiunea «Vreau cont», fiecare își pune o parolă și nume propriu, după care când se face plata se deschide secțiunea «Plata cu autentificare» în așa fel încât contribuabilii pot face plata de acasă, nu mai trebuie să vină la primărie, fie că este vorba de persoane fizice sau juridice”, explică Ion Lungu.

Încasările însă sunt destul de slabe, din visteria primăriei mai lipsesc aproximativ 4 milioane de euro. Pe lângă acestea, restanțele din anii trecuți au depășit 10 milioane de euro. În acest context, întrebarea ridicată de primar este cât se poate de legitimă: câte nu s-ar face în Suceava cu acești bani?

„În ceea ce privește încasările, săptămâna trecută m-ați întrebat care sunt plățile care s-au amânat la 30 iunie, de la 31 martie. Mai sunt de încasat un total de 17.363.169 din care la persoane fizice 3.341.178 și la persoane juridice un total de 14.021.991. Cam 4 milioane de euro mai avem de încasat, deși ei ar fi trebuit încasați la 31 martie, este clar că suntem într-o situație financiară dificilă astăzi. Pe lângă aceste 4 milioane care trebuie să fie încasate de acum încolo, aproximativ alte 15 milioane pe care nu le-am încasat de ani și ani de zile. Câte nu s-ar putea face cu acești aproape 20 de milioane de euro în Suceava? Este un lucru de neexplicat pentru mine, având în vedere că, de 10 ani, în Suceava, nu s-au mărit taxele locale, și nici nu avem de gând să o facem. Iată că totuși, aceste taxe nemajorate nu se încasează nici până în ziua de azi”, se lamentează primarul.

Să sperăm că până la jumătatea anului se vor plăti și aceste restanțe pentru că proiectele Sucevei ar avea disperată nevoie de acești bani. Suceava ar arăta altfel dacă sucevenii și-ar face datoria și ar plăti taxele și impozitele la timp. Dar, dacă Suceava ar arăta bine, suceveanul nu ar mai avea motive să se plângă, iar suceveanului îi place cel mai mult să se lamenteze și să își plângă de milă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.