Vineri, 16 iunie, la Școala Gimnazială Moara Nică a avut loc festivitatea de premiere a claselor V-VIII, unde a fost prezent și primarul comunei Moara, Ferdinand-Eduard Dziminschi, alături de profesori și diriginți.
Cu această ocazie, edilul i-a felicitat pe elevi, le-a urat succes și i-a încurajat să își urmeze visele, în următoarea etapă a vieții lor.
Recompensele pentru primii 10 elevi cu cele mai bune rezultate au fost si de ordin financiar, Primăria oferind suma de 5000 lei, așa cum a fost promis elevilor încă de la începutul anului școlar.
„Este foarte important ca elevii din comuna noastră să fie stimulați să învețe și să facă performanță. Vom continua acest demers și anul viitor, astfel încât cei mici să simtă că le sunt recunoscute meritele”, a spus primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi.
un fari$eu?
un personaj $uferind de lacomie, zbuciumat de razbunare si de boala puterii?
un fru$trat care se minte $ingur, vanzator de vorbe indoite cu minciuni?
unul care aduna, aduna si tot nu-i ajunge, iar cand este inconjurat de adevar devine agitat, scoate ranjetul fal$ si cauta sa ameninte.
$lava de$arta a unuia care a demonstrat ca nu se mai poate $chimba… pentru ca nu mai are cu ce.
dar oare Cel care vede si ziua si noaptea si pe fata si in ascuns, Cel care cunoaste si mintea si inima omului… poate EL oare fi mintit?!