Doar până pe 29 noiembrie pot fi depuse cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole, în sectorul de agricultură ecologică.

Termenul inițial a fost până pe 15 octombrie, dar directorul Centrului Judeţean al APIA, Eugen Mogoş, a spus că data a fost devansată, pentru ca sprijinul să fie acordat pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră, care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi se află în perioada de trecere, numită conversie. Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, precum şi persoane juridice înregistrate în fiecare an în sistemul de agricultură ecologică.

„Solicitanţii trebuie să deţină contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare, document justificativ de confirmare a conversiei, să nu aibă datorii restante la bugetul de stat sau bugetul local, iar suprafaţa agricolă în folosinţă să fie de cel puţin 0,30 de hectare şi să rămână în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani. Cei interesaţi de respectivul sprijin specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, una dintre speciile din producţia animalieră, fie doar pentru o exploataţie din apicultură”, a spus Mogoș.

Pentru acest tip de ajutor specific, România beneficiază de fonduri europene de circa 4 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Cuantumul plăţii anuale suplimentare pe exploataţie se calculează de APIA, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafoanelor alocate la numărul de beneficiari eligibili, în limita plăţii anuale suplimentare maxime pe exploataţie.

Controlul la faţa locului se efectuează, începând cu 16 ianuarie 2014, pentru minim 5% din beneficiarii care au depus cererea pentru ajutor specific.

Anul trecut, în judeţul Suceava au fost depuse 640 de cereri, dintre care 635 pentru exploataţii agricole cu producţie vegetală, 4 în sectorul de producţie animalieră şi o cerere pentru o fermă de albine.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.