Începând de vineri, 19 iulie, la vânzarea sau închirierea unui imobil este obligatorie prezentarea certificatului de performanţă energetică. În Suceava, aceste certificate costă între 350 şi 750 de lei.

Legea stipulează că proprietarul sau administratorul unei clădiri sau apartament va fi obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii. Totodată, în anunțurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da și informații din certificatul energetic.

Legea 372/2005 stabileşte obligativitatea elaborării unui astfel de certificat pentru toate clădirile noi sau vechi care sunt vândute sau închiriate începând din 2010. Certificatul de Performanţă Energetică va include consumul de energie al construcţiei determinat de către un auditor energetic, precum şi valori de referinţă care să permită evaluarea sa. Astfel, în funcţie de energia consumată pentru încălzirea locuinţei, climatizare, iluminat artificial etc., apartamentul va primi un calificativ de la A la G, scrie ghid.imopedia.ro.

Dacă un apartament  a primit calificativul G, acesta trebuie evitat, având un consum foarte ridicat de energie, ceea ce presupune cheltuieli la întreţinere foarte mari. Certificatul energetic al clădirii este valabil zece ani de la data emiterii.

One Response

  1. Viorel Popa

    Avand in vedere numarul mare de auditori energetici atestati, pretul unui certificat energetic a scazut, ajungand pentru un apartament cu doua camere si la 200 de lei.

    Cu stima,
    Viorel Popa

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.