Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prezent la închiderea Festivalului de Artă Medievală, a declarat că anul acesta, la Cetatea de Scaun au fost peste 27.000 de vizitatori în perioada evenimentului.
„Măria ta Ştefan noi încercăm să facem ceva în memoria faptelor tale. De aceea sunt bucuros că alături de primarul Ion Lungu, de Muzeul Bucovinei am reuşit şi în acest an să avem un număr mare de musafiri. În trei zile am avut peste 27.000 de vizitatori în cetate. Cetatea lui Ştefan uneşte şi atrage. Suceava este pe toate agenţiile de ştiri. A devenit un loc pe care românii şi-l planifică în concedii, iar pensiunile, hotelurile sunt pline. E un mare câştig pentru Suceava, pentru zona Moldovei şi pentru România”, a declarat Gheorghe Flutur.
Acesta a mulțumit atât turiștilor cât și artiștilor, veniți din toată țara, dar și de peste hotare, pentru munca depusă ca ediția din acest an a festivalului să fie una de excepție.
„Mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să prindem vremurile şi noi să fim cei care am recondiţionat Cetatea lui Ştefan care atrage ca un magnet turişti. De aceea vă mulţumesc că aţi participat. Mulţumit tuturor artiştilor, tuturor breslelor care au venit din ţară şi din străinătate şi s-au ostenit să iasă aşa un festival medieval de excepţie la Suceava. Pe curând și să ne vedem și la anul la Cetatea Marelui Ştefan”, a mai declarat Gheorghe Flutur.
: ______*______ revista floare albastra = blue : gaz prin nordul marii negre = control prin satelit U.S.A. distributie sudul basarabiei -brasov -viena -berlin [ include seismograf spatial !]____________: TRATAT COMERCIAL SPATIAL U.S.A. – ROMANIA LIBERA [ = includere semnal spatial comercial cernauti – suceava – chisinau – NEW YORK !********** ] _________REACTOR centrala cerna voda 3.4.5. construit in parteneriat cu U.S.A. _ rezulta energie electrica pe calea ferata bucuresti – suceava – cernauti ___________secventa PRESIDENT TRUMP 2020 – 2024 WINS !********** __________mihai grigore – poet .editor .scientist __________[ = idee infratire NEW YORK – zona metropolitana suceava ] ____________15h49’_ 20.08.2019 ______*_____
Citeste mai mult: adev.ro/pwaetv