Cozile de la ghișee unde se pierd câteva ore pentru o plată simplă sunt istorie pentru locuitorii comunei sucevene Poiana Stampei și asta pentru că, de curând, edilul comunei, Viluț Mezdrea, a anunțat posibilitatea plății online în comuna pe care o administrează.
Acesta a declarat că într-o eră a tehnologiei și a modernismului este indicat ca și autoritățile locale să țină pasul cu modificările ce apar pentru că toate acestea înseamnă, în final, evoluție. În același sens, Viluț Mezdrea a ținut neapărat ca cetățenii comunei sale să beneficieze și de această modalitate de plată a taxelor și impozitelor. Edilul comunei a dorit să sublinieze și faptul că, fără niciun fel de comision, plățile se pot face prin site-ul de plăţi ghişeul.ro, iar transferul este perfect securizat și toată procedura durează, cu tot cu înregistrare, doar câteva minute.
De altfel, primarul Mezdrea a fost și prima persoană care a testat platforma ghişeul.ro și și-a plătit contribuțiile.
„Îi încurajez pe locuitorii comunei să folosească această metodă, cu atât mai mult cu cât toate operaţiunile se pot face din faţa calculatorului, în cel mult cinci minute, fără a fi nevoie de deplasare. Primăria Poiana Stampei, prin doamna Ancuța Zavastin, operator rol, va sta la dispoziție pentru a oferi informații legate de crearea contului de acces și de tot ce înseamnă această procedură. Prin implementarea acestui sistem modern de plată a contribuțiilor venim mai aproape de cetățenii comunei noastre, atât de cei care lucrează în străinătate, cât și de cei care sunt acasă. Cred cu tărie că localitatea Poiana Stampei poate fi una modernă și din acest punct de vedere, iar locuitorii vor opta pentru această metodă inteligentă de plată”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, ing.Viluț Mezdrea.
Pentru a putea efectua plata, cetățenii comunei trebuie să își creeze un cont, iar după autentificarea online pot achita taxele locale, pot beneficia de aceleaşi reduceri ca şi în cazul achitării personale, la ghişeu şi, de asemenea, pot opta pentru plata trimestrială, lunară sau integrală.
De asemenea, în afară de taxele şi impozitele locale, tot de pe platforma www.ghiseul.ro se pot achita şi amenzile de circulaţie sau amenzile contravenţionale, inclusiv cu beneficiul plăţii parţiale în cazul achitării în termen de 48 de ore.
Lasa un raspuns