Duminică,15 februarie, în jurul orei 12.49, un bărbat de 72 ani, din oraşul Gura Humorului, a sesizat poliția despre faptul că în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras din locuință bani și bijuterii.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în aceeaşi zi, în intervalul orar 10.30 – 12.30, folosind cheia originală lăsată de victimă într-o cutie lângă uşa de acces, persoane necunoscute au pătruns în imobil și au sustras bijuterii şi suma de 950 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului, estimat la circa 2.000 lei.
Din analizele realizate la nivelul IPJ Suceava, s-a constatat faptul că din cele 1015 furturi din locuinţă comise în anul 2014, aproape 20% s-au datorat uşilor neasigurate, ferestrelor lăsate deschise, cheilor lăsate sub preş sau în alte locaţii improprii.
Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.
Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii. În cazul în care este vorbadespre case în construcţie care se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.).

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.