După 12 ani în care a condus Pojorâta, primarul Ioan Bogdan Codreanu nu mai are nevoie de prezentări. Votat la fiecare 4 ani de tot mai mulţi pojoreni decât la precedentul scrutin, consacrat ca primar-model, dar şi ca membru respectat în propriul partid, Codreanu aduce astăzi în atenția opiniei publice un subiect rar abordat de cei care fac politică: OMENIA.
Codreanu este de părere că și Educația, precum și modul în care aleg cei cu funcții să îi trateze pe cei care le sunt inferiori, arată scopurile ascunse ale unora dintre ei și le definesc adevăratul caracter.
„Mulți se cred astăzi stăpânii acestui județ doar pentru că îndeplinesc anumite funcții, au partide mari în spate sau au avut avantajul să întâlnească, la un moment dat, niște oameni care le-au oferit șansa vieții lor. Mulți politicieni suceveni sunt astăzi prieteni buni cu aroganța și sentimentul de atotputernicie, însă oamenii județului au observat asta și îi vor taxa în consecință. Mulți dintre mai marii județului de astăzi au fost cândva mici. Legenda spune că ISTORIA se repetă pentru cei care nu țin cont de principiile morale”, a declarat, pentru SUCEAVALIVE, candidatul PMP la funcția de președinte al CJ Suceava.
Totodată, Codreanu consideră că aceste alegeri ce se apropie pot aduce un suflu nou în politica locală și asta pentru că cei „cu state vechi” au demonstrat de ce sunt în stare.
„A refuza să recunoști performanța din administrație a unor tineri, doar pentru că nu fac parte din generația ta, din partidul tău, sau pentru că nu ți-au aprins trabucul la un pahar de vin scump, nu înseamnă altceva decât sfidarea unor valori morale. Am încredere în oamenii acestui județ, cred în inteligența lor și am convingerea că vor alege pentru binele lor, în primul rând, un OM, dar care să merite acest titlu”, a mai spus Codreanu.
Ioan Bogdan Codreanu este unul dintre cei mai performanți primari din județ, iar la alegerile din septembrie va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, din partea Partidului Mișcarea Populară.
Zau? 400 de ha de padure ale primariei Pojorata, rase de pe harta vegetatiei, echipa de fotbal a comunei unde e? fenomenul deturnari de fonduri spune ceva? omenie!