Prim-vicepreședintele PMP Suceava, ing. Ioan Bogdan Codreanu, a anunțat că întreaga organizație a Partidului Național Liberal din comuna Frumosu s-a alăturat Partidului Mișcarea Populară.
Primarul comunei Pojorâta a arătat că Organizația Județeană a PMP reprezintă o variantă viabilă pentru tot mai mulți cetățeni, iar acest fapt se va vedea și la alegerile locale care se apropie.
„Nu doar liderul Organizației ni s-a alăturat, ci întreaga echipă din comuna Frumosu, ceea ce nu poate decât să ne bucure și să ne responsabilizeze, în continuare. PMP Suceava reprezintă o alternativă pentru cei care preferă faptele, nu vorbele mari, iar oamenii au înțeles asta. Am convingerea că echipa din comuna Frumosu va reuși să facă diferența și să arate prin fapte că numele comunei ei nu este întâmplător”, a declarat pentru SuceavaLive, candidatul PMP la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, ing. Ioan Bogdan Codreanu.
Cornel Tiron este cel care va reprezenta, în comuna Frumosu, PMP la alegerile locale din 27 septembrie, el candidând la funcția de primar al localității.
„Echipa de la Frumosu nu a părăsit PNL pentru că actualul primar a ales să plece de la PSD și să candideze de la liberali, ci pentru că în ultima perioadă s-a simțit trădată. Este evident de ce am ales PMP: când vorbești despre performanță în administrație te uiți, inevitabil, spre Pojorâta. Primarul Ioan Bogdan Codreanu ne este exemplu demn de urmat, îi cunoaștem realizările și cred că vom avea multe de învățat pe drumul administrației și de la el. Le mulțumesc și colegilor mei că nu și-au părăsit echipa și că vom lupta împreună pentru localitatea noastră, la alegerile ce se apropie”, a transmis Cornel Tiron.
Lasa un raspuns