Primarul comunei Pojorâta, inginerul Ioan Bogdan Codreanu, a reacționat după ce, în spațiul public, au apărut mai multe fotografii realizate în sediul PMP Suceava în care mai mulți colegi de-ai săi par că transcriu listele cu numele susținătorilor pentru alegerile prezidențiale de pe altele din arhivă.

Codreanu a transmis că nu se aștepta ca partidul din care face parte să fie asociat cu astfel de acțiuni ilegale și deloc lăudabile, motiv pentru care se dezice complet de abordarea colegilor săi în acest caz.

Primarul comunei Pojorâta a ales să reacționeze public pentru ca cei peste 24.000 de cetățeni care l-au votat să nu îl asocieze cu acțiunile unor colegi de-ai săi de partid.

„Nu primesc cu bucurie aceste informații și nu sunt mândru de ce s-a întâmplat sau se întâmplă la sediul PMP Suceava, motiv pentru care nu doresc să fiu asociat cu greșelile lor. Eu îmi respect electoratul și cred că este normal să îl anunț public că nu am nicio legătură cu aceste situații neplăcute. Mai mult, le contest pentru că nu așa se ajunge la performanță. Scurtăturile, deși par o soluție, niciodată nu vor înlocui munca și seriozitatea”, a declarat Codreanu.

În încheiere, primarul comunei Pojorâta a spus că va continua să fie o voce a oamenilor simpli, atât din partid, cât  și din rândul electoratului.

One Response

  1. SuperTzeapa

    Codreanu si independent daca dorest sa candideze reuseste sa ramana primar. Nu culoare politica, nu partidul conteaza, ci omul. E urat unde s-a ajuns.

    Cum sa mai iesi, tu ca si candidat la Senatul Romaniei si la Camera Deputatilor, cu capul sus si sa mai ceri voturi la oameni?Cat tupeu? Ce onoare, ce caracter mai ai tu atunci?

    Noi sa fim sanatosi sa le putem plati salariile din taxele si impozitele noastre. Numai ca e cam trist asa, dezamagitor, cand stii cat tragi si cum tragi, si altii, cu o puță, ajung in parlament si o duc bine. Atat de trista a devenit politica.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.