Inginerul Ioan Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorâta, candidatul Partidului Mișcarea Populară la funcția de președinte al Consiliului Județean, a reușit să producă o frumoasă surpriză la nivel de județ.

Fără primari și viceprimari PMP, Codreanu se află pe podium, pe locul 3, după PNL și PSD.

Astfel, acesta a oferit, cu sprijinul oamenilor din județ, o mare lecție partidului PRO ROMÂNIA, fostului președinte al CJ Suceava, deputatul Nechifor, precum și partidelor „la modă” USR-PLUS.

Este rândul meu să adresez mulţumiri tuturor celor care au crezut în mine. În fiecare zi ați semănat în sufletul meu energie, mulțumire și putere. Fără voi nu eram pe podium. Sub acest procent onorant se află chipurile dumneavoastră, se află oamenii care au crezut că nu un partid mare contează, ci un OM care a dovedit că se poate. Vă mărturisesc sincer: Nu mă voi opri aici! Voi continua! Am demonstrat, împreună, că Flutur și Adomnicăi erau istorie dacă nu aveau primarii care le-au adus voturi, iar asta este mai mult decât onorant pentru mine”, a transmis Ioan Bogdan Codreanu.

Locuitorii comunei Pojorâta l-au răsplătit pe primarul Codreanu cu un scor de peste 93%.

Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Ioan Bogdan Codreanu a fost votat, uninominal, de 9,57% dintre cetățenii prezenți la urne. Asta înseamnă 24.625 de voturi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.