Deși pilda conținută în acest articol nu este de influență creștină, la vremea când a fost ea dată și consemnată, creștinismul ținea de SF, deoarece a apărut 2500 de ani mai târziu, ea poate fi foarte ușor adusă la timpul prezent. Toate lucrurile adevărate sunt în fapt atemporale, fiind universal valabile, așa că nu e nevoie neapărat să menționăm sursa.

Mai întâi vă voi prezenta pilda originală, urmând ca în final să fac unele considerații care să ajute la înțelegerea ei în întreaga ei valoare. Un copil de vânător care se juca netemător în pădure a fost atacat de un tigru fioros, dar înainte să fie ucis, a apărut un bătrân care a alungat tigrul. Copilul i-a mulțumit bătrânului și l-a întrebat cine este întrucât nu-l cunoștea. Bătrânul s-a gândit puțin, după care i-a răspuns că este paznicul celei mai grozave comori, iar dacă copilul va duce o viață de cinste, el se va întoarce și îi va arăta locul. Copilul a ascultat și a dus o asemenea viață, încât cântece și legende s-au scris despre el, a crescut fii și nepoți, a trăit mult și când i-a venit sorocul, a murit. Ajuns la poarta cerului l-a reîntâlnit pe bătrân și i-a reproșat că nu s-a ținut de cuvânt. Bătrânul iar s-a gândit puțin, după care i-a răspuns că comoara pe care o păzește el se numește rațiune și cumpătare, lucruri care nu se prea găsesc pe pământ, dar pentru că a dus o viață cum trebuie, merită să fie răsplătit. Apoi i-a deschis ușa spre raiul înțelepților.

Sigur că morala acestei pilde este general valabilă, cei care duc o viață corectă, morală, primesc direct încă din cursul vieții, roadele comportamentului lor. Mulțumirea de a nu fi greșit în fața oamenilor sau a lui Dumnezeu generează o stare de bine și liniște, care se manifestă în tot ce faci sau spui, ceea ce adună în jurul tău oameni care-ți seamănă. Aceștia sunt comoara vieții tale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.