În perioada 12-15 august, în comuna suceveanã Ciocãnești, va avea loc cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Național al Pãstrãvului. Evenimentul este organizat de Primãria și Consiliul Local Ciocãnești, alãturi de Consiliul Județean Suceava, prin  Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și este prins în calendarul național al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).

 

Timp de patru zile turiștii din țarã și strãinãtate sunt așteptați în centrul comunei – muzeu Ciocãnești, unde vor avea parte de parade ale portului popular, concurs de pescuit, concurs gastronomic de degustare, expoziție-concurs de lãzi de zestre, plutãrit pe Bistrița Aurie, muzicã, dans și multã voie bunã.

În cadrul festivalului va fi organizat un „Târg al artizanilor”, la care vor participa urmãtorii meșteri populari: Florin Cramariuc (Suceava) – prelucrarea lemnului, Ovidiu Crãciun (Bilca) – prelucrarea pieilor, Veronica Dobresenciuc (Suceava) – podoabe, Veronica Hojbotã (Mãnãstirea Humorului) – industrie casnicã textilã, Gheorghe și Stela Lucaciu (Șcheia) – port popular și mãști populare, Constantin Martin (Dorohoi/ Botoșani) – miniaturi tradiþionale, Doina Olenici (Horodnic de Jos) – jucãrii tradiționale, Dorin Paicu (Drãgoiești) – prelucrarea pieilor, Dumitru Pașcaniuc (Marginea) – olãrit, Liviu Sãhlean (Frasin) – prelucrarea lemnului și a pieilor.

 

Programul cultural-artistic elaborat de Primãria și Consiliul Local Ciocãnești va debuta sâmbãtã, 12 august 2017, de la ora 07:00, când va fi dat startul concursului de pescuit, manșa I. De la ora 11:00 va avea loc deschiderea „Târgului artizanilor”, iar de la ora 12:00 este programat simpozionul cu tema „Provocãrile acvaculturii moderne”. Dupã masa de prânz artistul plastic Radu Bercea va expune în fața publicului expoziția de acuarelã cu tema „Bistrița Aurie”. Poate cel mai așteptat moment este deplasarea cu pluta pe Bistrița Aurie, care va începe la ora 15:00. Un spectacol de muzicã și poezie dedicat pescarilor este programat la ora 20:00, amfitrion fiind Sorin Poclitarul, Mihãițã Rusu și Ștefania Iacob. Invitatul special al zilei de sâmbãtã este Nicu Alifantis. Seara se va încheia la 21:30, cu Focul Pescarilor.

A doua zi a festivalului va începe de la ora 07:00 cu manșa a doua a concursului de pescuit, urmând ca de la ora 9:00 sã aibã loc o incursiune în Munții Suhardului la Mãnãstirea Sfânta Cruce și la stânile turistice din zonã.

Cei care vor alege sã își petreacã ziua de duminicã în comuna-muzeu Ciocãnești pot participa de la 14:00 la vernisajul expoziției de picturã tradiționalã pe sticlã, semnatã Maria Constantinescu. Un eveniment care se întâmplã în fiecare an va demara de la ora 14:30, respectiv popularea cu pãstrãv a Bistriței Aurii.

Cei mai merituoși dintre pescari își vor primi premiile de la ora 15:00 urmând ca de la ora 16:00 sã fie dezvelit un monument închinat domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt. Preotul Mihai Țehanciuc împreunã cu tinerii din Botuș vor pune în scenã sceneta „Ștefan cel Mare”. Apoi, pe scena de lângã Casa de Culturã din Ciocãnești vor evolua grupul folcloric „Dor bucovinean” din Siret, Ansamblul „Floricica de la munte” din Neamț, Grupul folcloric „Flori de mãr” din Râșca, Laura Maria Niculițã și Laura Erhan, în cadrul primei pãrți a spectacolului cultural artistic „Ridicã-te Ștefane și vezi-ți fiii”. Seara se va încheia cu spectacolul rapsodului profesor doctor universitar și invitat special Grigore Leșe. Dupã concert, de la ora 21.30 este programat Focul plãieșilor.

Ziua de luni, a treia a festivalului, va debuta de la ora 8:00 cu acțiunea de ecologizare a Bistriței Aurii, urmând ca de la ora 11:00 sã aibã loc o înfruntare între echipele de oinã din județ. De la ora 15:00 turiștii se vor putea plimba cu pluta pe Bistrița Aurie iar seara, începând cu ora 19:00, este programat spectacolul „Ridicã-te Ștefane și vezi-ți fiii”, partea II-a, unde Andrei Pãunescu împreunã cu Ansamblul „Ștefan Voda” din R.P. Moldova, Tudor Ungureanu, Ovidiu Purdea Someș, Cãlin Brãteanu, Grupul vocal „Bucovina” din Calafindești și Corala ISU Suceava vor oferi un recital de melodii populare și cântece patriorice. Focul plutașilor va închide seria de evenimente culturale din ziua de duminicã.

Ziua de 15 august, sãrbãtoritã de creștinii ortodocși ca Sfânta Maria Mare sau sãrbãtoarea Adormirii Maicii Domnului, va debuta începând cu ora 8:00, cu Sfânta Liturghie la bisericile din Ciocãnești și Botoș. Dupã terminarea slujbei gospodinele vor fi fi premiate în cadrul concursului gastronomic. Începând cu ora 13:30 organizatorii Festivalului Național al Pãstrãvului i-au invitat pe scena din centrul comunei sã cânte pe Grigore Gherman, Angelica Flutur, Elisa Hechelciuc, Dãnuț Onoiu, Maria Mihali, Iulian Turcu, Andra Matei, Ana Maria Chiloti, Ansamblul „Țãrãncuța” din Republica Moldova, Marius Zgâianu, Mãrioara Sigheartãu, David și Miruna Țãran, Pamfil Roatã și Ansamblul „Bistrița Aurie”. Festivalul se va închide cu un foc de tabãrã programat la ora 21:30.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.