Primăria este locomotiva unei localități, astfel încât, dacă este condusă de un primar care își dorește să dezvolte comuna și se implică în acest sens, oamenii vor avea parte de o infrastructură rutieră bine pusă la punct, de apă și canalizare, gaz metan, școli moderne și un sistem sanitar bine pus la punct, în caz contrar, localitatea va rămâne în urmă.
Un primar bun este acel om care bate drumul la București de zeci de ori, face proiecte, le depune, este alături de oameni și, cel mai important, nu acceptă ca localitatea pe care o reprezintă să rămână în urmă.
La câțiva kilometri de municipiul Suceava este situată comuna Pătrăuți, localitate care are peste 5 000 de locuitori și care, în ultimii patru ani a cunoscut o dezvoltare continuă, acest lucru fiind consemnat și în „Ghidul Primăriilor”, publicație în care sunt menționate date despre unitățile administrativ teritoriale, precum și investițiile pe care edilii le-au implementat.
Spre deosebire de alte comune, Pătrăuțiul are foarte multe investiții realizate deja, dar și foarte multe în curs de execuție.
Astfel, fie că vorbim de drumuri, canalizare, educație, sănătate sau cultură, apă – canal și gaz, în comuna Pătrăuți există deja.
Infrastructură rutieră
La capitolul infrastructură, mai bine de jumătate din rețeaua de drumuri a fost modernizată, restul urmând a prinde contur în următorul mandat al edilului Adrian Isepciuc.
În ultimii patru ani au fost asfaltați aproape 4,2 kilometri de drum comunal, în acest sens existând un proiect multianual, finanțat cu bani de la bugetul local, valoarea investiției fiind de aproximativ 600.000 de euro fără TVA.
Pentru a asfalta toate drumurile din comună, primarul Adrian Isepciuc a făcut un proiect pe care l-a depus pe programul Fondul de Dezvoltare si Investitii, însă, din păcate, această linie de finanțare a fost desființată, astfel că, proiectul va fi depus pe alte linii de finanțare, fie ele guvernamentale sau europene, astfel încât străzile comunei Pătrăuți să fie asfaltate în totalitate.
În altă ordine de idei, a fost extins iluminatul public pe toată raza comunei, pe stâlpii de electricitate fiind montate lămpi led.
De altfel, în centrul localității, pe o distanță de 500 de metri, începând din zona Bisericii Ortodoxe și până la intersecția „Jitărie”, se vor amenaja alei și piste de biciclete, același proiect continuind și din zona Școlii Pătrăuți până la Grădinița Moldoveni. Proiectul prevede amenajarea a 1000 de metri de alei pietonale, piste de biciclete, amenajarea de spații verzi, precum și plantarea de arbori ornamentali, investiția ridicându-se la 100 000 de euro.
În ceea ce privește parcul auto al unității administrativ teritoriale, acesta a fost îmbogățit cu un buldoexcavator în valoare de 75 000 de euro, achiziționat prin GAL „Codrii Bucovinei” și cu toate dotările necesare bunei gospodăriri a localității, cu o autoutilitară în valoare de 12 000 de euro, achiziționată din fonduri proprii ale
Primăriei și cu un autoturism Duster în valoare de 18 000 de euro, achiziționat cu fonduri locale și care este folosit de angajații unității administrativ teritoriale.
ABC-ul civilizației
Cu toții știm că ABC-ul civilizației într-o localitate este rețeaua de apă și canal care, la Pătrăuți există și este extinsă în toată comuna. Astfel, alimentarea cu apă a fost realizată în anul 2015, iar de la preluarea mandatului în anul 2016, Adrian Isepciuc a făcut proiecte și pentru rețeaua de canalizare. Un prim proiect a fost făcut pe fonduri europene, prin AFIR, și a prevăzut 8,5 kilometri de canalizare plus stație de epurare, investiția ridicându-se la 1,2 milioane de euro.
Un alt proiect implementat de edilul de la Pătrăuți privește extinderea rețelei de canalizare cu încă 17,5 kilometri plus extinderea capacității stației de epurare, investiție realizată cu bani de la Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, această investiției ridicându-se la 2,2 milioane de Euro.
Aragazele pătrăuțenilor, racordate la gaz metan
Comuna suceveană Pătrăuți are rețea de gaz care acoperă 65% din suprafața localității, însă edilul Adrian Isepciuc face proiecte substanțiale astfel încât conducta de gaz metan să treacă prin fața caselor tuturor localnicilor. În prima jumătate a lunii august au fost demarate lucrările de extindere a rețelei de gaz metan cu încă 3,5 kilometri, iar aceste proiecte vor fi implementate și în viitor, până când toți pătrăuțenii vor avea gaz metan.
Educație
Unitățile școlare din Pătrăuți sunt toate modernizate și dotate la standarde europene, așa încât cei mai mici dintre cetățenii comunei au aceleași șanse la educație cum au copiii din orașe sau municipii.
Acest fapt denotă că edilul a înțeles că educația este cea mai importantă ramură a societății, iar o comunitate educată este o comunitate responsabilă și bine intenționată.
„Am făcut lucrări de modernizare și reabilitare a unităților școlare și am depus documentația pentru obținerea autorizațiilor și avizelor DSP și ISU, iar într-un viitor apropiat, toate școlile și grădinițele din comună vor fi avizate și autorizate sanitar și pentru siguranța la incendiu”, a declarat primarul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc.
În fapt, în perioada 2016 – 2020, Școala Gimnazială „Constantin Morariu” Pătrăuți a fost modernizată și dotată cu tehnică de calcul și mobilier, investiție ce se ridică la 150 000 de euro. Proiectul a prevăzut și montarea hidranților exteriori și interiori, precum și a senzorilor de detectare a fumului in caz de incendiu.
Unitatea școlară beneficiază de autorizație de la Direcția de Sănătate Publică Suceava, iar acest amplu proiect de modernizare duce și la autorizația pentru securitatea la incendiu.
Trebuie precizat că la unitatea școlară învață peste 800 de elevi.
„Noi am depus documentația și așteptăm să primim și autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava”, a precizat Adrian Isepciuc.
În ceea ce privește Grădinița din centrul localității, unde învață aproximativ 60 de preșcolari, aceasta a fost modernizată și are toate documentele de funcționare actualizate, inclusiv avizul ISU și autorizația DSP.
Un alt proiect de amploare, menit să crească confortul preșcolarilor și al cadrelor didactice din Pătrăuți și care a fost implementat cu succes, se referă la modernizarea Grădiniței Moldoveni. Astfel, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, la unitatea de învățământ au fost construite grupuri sanitare și a fost montată instalația termică. De asemenea, s-a intervenit și la consolidarea clădirii și a fost amenajată curtea grădiniței. Pe de altă parte, edilul Adrian Isepciuc a subliniat că a întocmit și depus documentația în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor aferente funcționării.
Trebuie precizat că investiția de la Grădinița Moldoveni, unde învață aproximativ 60 de preșcolari, se ridică la aproximativ 120 000 de euro.
În zona Moldoveni va fi construită o nouă grădiniță cu patru săli de grupă, spații de joacă și un teren de sport. Investiția va fi realizată pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional și se ridică la 800 000 de euro, din care 100 000 de euro înseamnă cofinanțare de la bugetul local al Primăriei Pătrăuți.
De asemenea, tot în acești ultimi patru ani, a fost amenajată curtea interioară a școlii cu pavaj, spații verzi și locuri de odihnă. Tot la acest capitol trebuie precizat că a fost amenajată și parcarea unității școlare și frontul de la stradă.
Mens sana in corpore sano
Educația și sportul merg mână-n mână, astfel încât, în comuna suceveană Pătrăuți au fost amenajate două terenuri de sport. Este vorba despre cel din zona Moldoveni, investiție realizată pe fonduri europene, prin Gal „Codrii Bucovinei”, în valoare de 50 000 de euro, din care cofinanțarea este de 10 000 de euro. Cel de-al doilea teren de sport este cel din zona centrală, care a fost modernizat cu gazon sintetic și în cadrul căruia se pot practica sporturi precum fotbal, handbal sau tenis. Această investiție a fost realizată cu bani de le bugetul local și se ridică la 80 000 de lei.
Pe de altă parte, primarul comunei Pătrăuți a depus la Compania Națională de Investiții un proiect privind construirea unei săli de sport în localitate, care a fost aprobat și a primit finanțare, însă care s-a blocat in desemnarea constructorului procedura de achizitie publica fii d pe masa instantelor judecatoresti.
„Lucrările la sala de sport vor fi demarate imediat ce se vor rezolva problemele cu licitația. Sala de sport va avea 102 locuri și va deservi cetățenilor din comuna noastră”, a precizat primarul Adrian Isepciuc.
Sănătate
Dispensarul uman din localitate a beneficiat de un amplu proiect de modernizare, prin intermediul căruia s-au realizat consolidarea clădirii, extinderea pe verticală, înlocuirea tâmplăriei vechi, construirea acoperișului, precum și realizarea instalației sanitare și termice, inclusiv montarea a 3 centrale termice pe gaz. Această investiție se ridică la 115 000 de euro.
Trebuie precizat că în cadrul unității sanitare funcționează doi medici de familie, patru asistenți medicali și un medic stomatolog.
Cultură
Căminul Cultural din localitate a beneficiat de un proiect multianual de modernizare, astfel încât au fost efectuate o serie de lucrări menite să creeze confortul celor care iau parte la diferite evenimente culturale organizate acolo. Potrivit edilului, au fost construite grupuri sanitare, a fost instalat un sistem de încălzire, precum și o instalație de hidranți exteriori și interiori. De asemenea, au fost amenajate alei pietonale și realizată peisagistica curții, valoarea investițiilor ridicându-se la 100 000 de euro.
În ceea ce privește unitățile de cult, edilul Adrian Isepciuc a sprijinit, în fiecare an, cu importante sume de bani, toate cultele religioase din localitate care au solicitat ajutoare financiare.
Planuri de viitor
Continuitatea este una dintre principalele condiții pentru reușită. Astfel, Adrian Isepciuc a ales să mai candideze pentru încă un mandat în fruntea localității, iar în ceea ce privește proiectele de viitor, edilul de la Pătrăuți are planuri mari și realizabile.
„Comuna Pătrăuți va avea toate străzile modernizate cu asfalt, alei pietonale și piste de biciclete. De asemenea, vom amenaja și parcuri cu spații de joacă pentru copii”, a declarat Adrian Isepciuc.
Acesta a mai precizat că va extinde rețelele de canalizare și de gaz metan în toată localitatea, pentru ca toți cetățenii să beneficieze de aceste condiții.
Un alt lucru important pe care Adrian Isepciuc își dorește să îl realizeze în noul mandat este Planul Urbanistic General al comunei Pătrăuți, prin intermediul căruia va amenaja un sens giratoriu la intersecția cu drumul european E85.
Cu venituri proprii de 800 000 de lei pe an, Primăria comunei Pătrăuți a reușit să investească, în acest mandat al edilului Adrian Isepciuc, aproximativ 6 milioane de euro, o sumă considerabilă în raport cu încasările unității administrativ teritoriale dintr-un an.
Banii investiți, fie au fost atrași de la Uniunea Europeană, fie de la Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locala, fie au fost venituri proprii ale Primăriei Pătrăuți.
Lasa un raspuns