Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, luni, 25 noiembrie nu s-a putut opera niciun zbor pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Potrivit directorului aerogării sucevene, Ioan Măriuța, nici în cursul zilei de marți, 26 noiembrie, condițiile meteo nu sunt cele mai bune, iar până la ora scrierii articolului, nu a putut fi operat niciun zbor pe Aeroportul Salcea.
Trebuie precizat că avionul de la Londra a fost redirecționat pe Aeroportul Iași, iar pasagerii care ar fi trebuit, ieri, 25 noiembrie, să zboare la Londra și-au primit banii înapoi pe bilete sau au fost reprogramați la alte zboruri. De altfel, zborul pentru Memmingen ar fi trebuit să aibă loc ieri, 25 noiembrie, dar din aceleași motive, a fost reprogramat pentru marți, 26 noiembrie. Potrivit directorului Aeroportului „Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, există posibilitatea ca și astăzi (marți, 26 noiembrie n.r.) zborul către Memmingen să fie anulat.
„Din pacate, ceața deasă nu s-a ridicat nici în această dimineață, iar vizibilitatea este sub 100 de metri și nu se poate opera. Ieri au fost anulate două curse interne ale Tarom, dar și Bergamo, Memmingen și Londra, iar astăzi, Taromul de dimineață și nu știm ce o să fie până la prânz, când a fost reprogramată cursa spre Memmingen”, a declarat directorul Ioan Măriuța.
Acesta a mai adăugat că în cursul zilei de marți, 26 noiembrie, pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” ar trebui să fie operate cursele de Bologna, Roma, Londra și două curse Tarom.
„Nu știm încă dacă aceste curse vor putea fi operate astăzi. Depind în totalitate de condițiile meteo. În ceea ce-i privește pe pasageri, aceștia trebuie să se adreseze companiei aeriene”, a declarat Ioan Măriuța.
Lasa un raspuns