Săptămâna trecută, între 12 și 15 septembrie 2019, s-a desfășurat la Șumuleu Ciuc, jud. Harghita, a XXVII-a ediție a Conferinței anuale a Asociației Profesorilor de Limba Germană din România. Sub motto-ul „După 30 de ani” s-au reunit în jur de 70 de profesori din toată ţara, precum și numeroși oaspeți din Bulgaria, Croația, Ucraina și Republica Moldova, reprezentanți ai instituțiilor partenere (Ministerul Educației Naționale, Institutul Goethe, DAAD-Serviciul german de schimburi academice și Ambasada Germaniei in România).
Și în această ediție a fost acordată o bursă și a titlului „Profesorul de germană al anului”. Prin aceasta inițiativă este vizată încurajarea tuturor cadrelor didactice de profil de a se implica activ în derularea de proiecte și de a implementa la clasă metode inovative, menite să îi atragă pe elevi și să-i facă să îndrăgească aceasta materie. Timp de două zile în cadrul conferinței s-au derulat în paralel numeroase workshop-uri pentru care profesorii participanți au putut opta în funcţie de specificul activităţii profesionale și de pregătirea metodică. O temă de maxim interes pentru toți a fost alegerea unui nou Consiliu Director.
Dincolo de cadrul oficial, aceasta întâlnire anuală constituie un prilej valoros de revedea colegi din toată ţara, de a declanșa un schimb productiv de idei și de a pune baza pentru diverse parteneriate și colaborări inter-regionale sau, de ce nu, internaționale. Conferința s-a încheiat cu Adunarea Generală a membrilor APLGR care au abordat și analizat pe grupe de lucru aspecte de actualitate ce privesc dezvoltarea Asociației, urmând ca în cel mai scurt timp să fie publicată rezoluția conferinței din acest an. Din județul Suceava au participat trei cadre didactice din învăţământul gimnazial și liceal. Este vorba despre Nanu Daniela, Boncheș Adriana și Obadă Ingeborg.
Lasa un raspuns