Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 4 decembrie 2017, ora 10, în Aula Corpului E, la conferinţa cu tema Concepte fundamentale în pedagogie, susţinută de prof. univ. dr. Sorin Cristea, de la Universitatea Bucureşti.
Cu acest prilej vor fi lansate cărţile: 1) Pedagogie/ Ştiinţele pedagogice/ Ştiinţele educaţiei, 2016; 2) Educaţia. Concept şi analiză, 2016; 3) Finalităţile educaţiei, 2016; 4) Conţinuturile şi formele generale ale educaţiei, 2017; 5) Sistemul de educaţie/ învăţământ, 2017; 6) Instruirea/ Procesul de învăţământ, 2017;7) Formele de organizare a instruirii/ procesului de învăţământ, 2017, apărute în colecţia Concepte fundamentale în pedagogie,la Editura Didactica Publishing House.
Sorin Cristea, Profesor Emerit, Doctor Honoris Causa a două universităţi, Secretar de Stat în Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei  în perioada 1990-1992, este membru marcant al comunităţii academice româneşti. A scris peste 120 de articole şi 35 de cărţi în domeniu, contribuie, de 20 de ani, cu rubrici permanente în presa de specialitate (Tribuna învăţământului,  Didactica Pro…, Studii Universitatis etc.), este coordonatorul unor colecţii de prestigiu și a obţinut premiul Academiei Române pentru lucrarea Fundamentele pedagogiei. 
Cele şapte cărţi care vor fi lansate fac parte dintr-un proiect mai amplu, ce va cuprinde 17 volume, propunându-şi definirea şi analiza conceptelor în cadrul teoriilor generale ale domeniului, teoria generală a educaţiei, teoria generală a instruirii, teoria generală a curriculumului.
Prezența domnului profesor continuă o serie de manifestări ale universității sucevene dedicate reflecției asupra problematicii educației contemporane, la care sunt invitați să participe membrii comunității academice, profesori și consilieri școlari din învățământul preuniversitar, reprezentanți ai ISJ, CCD și ai sectorului ONG.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.