Președintele partidului, Ștefan Alexandru Băișanu, a declarat pentru SuceavaLive, că are încredere în calitățile lui Preutescu și că, știe că acesta a luptat pentru comuna din care vine și în Consiliul Județean.
„Evident că venirea unui consilier județean alături de mine și de președintele Tăriceanu, înseamnă enorm de mult. Domnia sa are o experiență de patru ani în Consiliul Județean și știu că a muncit foarte mult pentru comuna sa și pentru cetățenii de acolo. Sper ca în urma alegerilor din 5 iunie să avem primar ALDE la Vama. Este un bărbat destoinic și serios și am convingerea că va face o figură bună în campania aceasta”, a spus președintele ALDE Suceava, Alexandru Băișanu.
La rândul său, Petru Preutescu a declarat că își dorește să candideze pentru a aduce ceva nou în comună.
„Voi candida la funcția de primar, cât și pe listele de la Consiliul Județean, tocmai pentru a exista o legătură între cele două instituții. Sper ca oamenii să înțeleagă acest lucru. Până acum am încercat să aduc cât mai mulți bani în comuna Vama”, a concluzionat candidatul ALDE la Primăria Vama.
vai de capul nostru.
Un candidat care a ajuns consilier judetean de pe locul 14 pe lista PPDD ceilalti fiind dati afara dupa alegeri, acum vrea primar la Vama. O persoana semianalfabeta care este in conflict cu toti vecinii si rudele care din lipsa de ocupatie face cica politica. Oare ALDE nu verifica un pic ce oameni promoveaza ?