Pentru anul 2018 proiectul de buget al Consiliului Judeţean Suceava prevede 367 de milioane de lei, la partea de venituri, și 399,8 milioane, la cea de cheltuieli. Conform președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, diferența de 32,8 milioane de lei va fi acoperită din excedentul anilor precedenți, care la sfârșitul lui 2017 era de 46 de milioane.
„Am încheiat anul 2017 cu un excedent de 46 de milioane de lei. Anul trecut am avut cheltuieli de funcționare care s-au ridicat la 387 milioane de lei iar anul acesta acestea au crescut cu 3% ajungând la circa 400 de milioane, dar spre deosebire de anul trecut 35% circa 138,8 milioane de lei merg spre dezvoltare, iar 65%, adică 261 de milioane de lei spre funcționare”, a spus Flutur.
El a menționat că pe latura investițională creșterea este de 8% față de 2017.
La marile investiţii Flutur a trecut drumul axial Suceava-Iaşi care se va realiza cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional şi Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, cele două obiective însumând 45 de milioane de lei, şi modernizarea a opt drumui judeţene prin PNDL, investiţii care totalizează 54 de milioane de lei.
Totodată acesta a mai spus că în acest an Spitalul Județean Suceava va primi 20 de milioane de lei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Suceava va avea la dispoziție 102 milioane de lei, Drumuri Județene 112 milioane lei, Muzeul Bucovinei 10,1 milioane de lei; Biblioteca 2,9 milioane lei, Centrul Cultural Bucovina 11 milioane lei; Aeroportul „Ștefan cel Mare” 9 milioane de lei, școlile aflate în subordinea CJ 11,4 milioane; Evidența Persoanelor 2,6 milioane de lei, Programul „Cornul și Laptele” 10,2 milioane de lei – pentru primele șase luni.
Gheorghe Flutur consideră că bugetul este unul echilibrat și este mulțumit de acesta.
Flutur a explicat faptul că nu pot fi alocați mai mulți bani pentru Aeroportul „Ștefan cel Mare” deoarece în ultimii doi ani acesta a avut peste 250.000 de pasageri. În acest sens Consiliul Județean Suceava va finanța extinderea terminalului, fie dintr-un credit, fie din fonduri europene, urmând ca în cel mai scurt timp să se stabilească sursa de finanțare după ce se va stabili dacă CJ Suceava este eligibil pentru a depune proiect pe POIM. În prezent se definitivează studiul de fezabilitate privind extinderea terminalului.
Un alt sector în care se investesc foarte mulți ani este Spitalul Județean Suceava, unde în acest an va fi extinsă secția de Cardiologie, se va începe proiectul Ambulatoriului realizat pe șase nivele, cu 4000 de mp, se va realiza studiul de fezabilitate pentru proiectul european de amenajare a unui heliport pe clădirea spitalului și construirea unui lift care să facă legătura cu heliportul, se va extinde blocul operator, se începe proiectul cantinei-restaurant și se fac studiile pentru proiectul Spitalului de copii.
Șase drumuri județene ar urma să fie modernizare în acest an. Potrivit lui Flutur în cel mai scurt timp ar trebui să înceapă lucrările de modernizare a drumului Dărmănești-Moara-Suceava-Liteni-Dolhasca-Iași, finanțat cu fonduri europene, dar și la cele opt proiecte de drumuri județene realizate prin PNDL precum și modernizarea a trei drumuri județene cu fonduri obținute printr-un credit.
Gheorghe Flutur a mai anunțat că urmează să fie realizate proceduri de scoatere din fond forestier a unor suprafețe de pădure pentru realizarea drumului Poiana Micului-Sucevița și Panaci-Bilbor.
Totodată, vor fi finanțate mai multe reparații curente și că se vor moderniza și 8 km de drum pe traseul Izvorul Alb-Rarău pentru ca accesul pe Platoul Rarău să se facă mai ușor.
În același timp vor fi realizate și investiții pentru măsuri de siguranță rutieră pe drumurile județene, a menționat președintele CJ Suceava.
Muzeul Bucovinei urmează ca în acest an să inaugureze Laboratorul Regional de Restaurare, dar și studiul de fezabilitate pentru Muzeul de Artă Religioasă care va fi amenajat în fostul sediu al Consulatului Austriei din Fălticeni.
Lasa un raspuns