Vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Rădulescu, va propune dezbaterii în cadrul ședinței de luni, 23 decembrie, concesionarea unei suprafețe de 5.450 de metri pătrați în zona Aeroportului Suceava în vederea construirii unui hangar, care să deservească adăpostirea aeronavelor și mentenanța acestora, iar valoarea minimă este de 539.150 de lei.

Potrivit documentației atașate proiectului de hotărâre inițiat de Rădulescu, valoarea minimă de la care poate porni licitaţia în vederea concesiunii este de 539.150 de lei, ceea ce reprezintă o redevenţă anuală de 21.570 lei, cu recuperarea în 25 de ani, la care se adaugă dobânda de referinţă stabilită de BNR. Durata concesiunii este propusă pentru 49 de ani cu posibilitatea prelungirii cu maxim jumătate din durata iniţială de concesionare.

În studiul de oportunitate se arată că prin acest proiect Consiliul Județean va atrage fonduri suplimentare, vor fi create noi locuri de muncă, atât în perioada realizării cât și după. Nu în ultimul rând Regia Autonomă Aeroport „Ștefan cel Mare” Suceava, în calitate de agent de handling, va încasa taxe pentru serviciile aeroportuale, ceea ce va duce la creșterea veniturilor și diminuarea compensațiilor de la autoritatea tutelară, respectiv Consiliul Județean.

Aeroportul Suceava este modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană prin POS-Transporturi, iar lucrările urmează a fi finalizate în 2015, după ce va fi modernizată pista de rulare, balizajul, turnul de control și amplasarea unui sistem modern de navigație de tip ILS. Costul investiției este de 105 milioane de lei fără TVA. Trebuie precizat că, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor a spus că aeroportul din Salcea va fi închis în data de 15 ianuarie pentru lucrările de demolare  completă a pistei precum și a platformelor adiacente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.