Consiliul Județean Suceava vrea să scoată 48 de metri pătrați de teren din fondul forestier, proprietate publică a statului, pentru a realiza în perimetrul ”Piatra Șoimului” din masivul Rarău un punct de belvedere tip skywalk ( cu pardoseala transparentă).

Președintele Consilului Județean, Cătălin Nechifor, prin instituția care o conduce ar trebui să obțină avizele de la Ocolul Silvic Vatra Dornei, care are în administrare terenul, de la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava și de la  Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Aprobarea pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier național se emite de către Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Suceava.

În ședința de vineri, 28 august, proiectul privind construirea punctului de belvedere la Piatra Șoimului va fi dezbătut de către consilierii județeni.

 ”Consiliul Judetean Suceava a reabilitat drumurile județene  Pojorâta – Rarău și parțial Chiril – Rarău, fapt care a condus la creșterea numărului de turiști în masivul Rarău. Unul din punctele de atracție din zona masivului este peretele stâncos Piatra Șoimului.  Punctul de  belvedere este îngrădit dar  pentru  protecția turiștilor  care vizitează zona se impune ca actuala structură metalică să fie modernizată. În acest sens, Consiliul Județean Suceava are în intenție demararea unui proiect pentru realizarea unui punct de belvedere de tip skywalk. Pentru realizarea acestei investiții, este necesară scoaterea definitivă din fondul forestier a unei suprafețe de 48 de metri pătrați proprietate publică a statului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Rădulescu, inițiatorul proiectului de hotărâre privind  aprobarea inițierii  demersurilor în vederea realizării obiectivului turistic “Punct de belvedere tip skywalk în perimetrul Piatra Șoimului – Rarău.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.