„În dosarele de concurs am prezentat oferta turistică generală a Municipiului Suceava precum și cea bazată pe obiective de turism cultural, am prezentat proiectele de dezvoltare turistică în zonă și parteneriatele în domeniul turismului”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Criteriile de selecție au avut în vedere complexitatea și calitatea ofertei turistice bazate pe obiective de turism cultural, patrimoniu cultural–istoric monumente/situri istorice sau arheologice și muzee. Totodată s-a ținut cont de complexitatea şi calitatea ofertei turistice generale, infrastructura turistică, programe turistice, dar și de activități de marketing aferente turismului cultural. O altă condiție care a ajutat Suceava să câștige a fost existența la nivelul destinației a parteneriatelor şi a cooperării cu alți participanți la sectorul turistic, la nivel regional/național/internațional, dar și faptul că au fost derulate proiecte locale/regionale/naționale/internaționale prin care s-a asigurat dezvoltării durabile a turismului în zonă. Nu în ultimul rând faptul că în județul Suceava există Centre de Informare Turistică a contribuit la această reușită.
![](https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2013/04/DSC_00471-e1366128356483.jpg)
În Suceava există 84 valori de patrimoniu cultural, din care 45 sunt de interes național și 39 de interes local și, foarte important, Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou este inclusă în Patrimoniul UNESCO.
![](https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2017/07/Mănăstirea_Sfântul_Ioan_cel_Nou.jpg)
„În documentație am arătat modul în care se prezintă Cetatea de Scaun, Muzeul de Istorie, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul de Științele Naturii, Hanul Domnesc, Planetariul și Observatorul astronomic etc. La capitolul accesibilitate un argument important l-a constituit existența Aeroportului Ștefan cel Mare”, a mai precizat Flutur.
Consiliul Județean Suceava va fi premiat la Bruxelles de către Comisia Europeană în cursul anului 2018 în cadrul unei festivități organizate la nivel european, unde va fi amenajat și un stand propriu în care se vor putea promova destinația turistică Municipiul Suceava, destinație ce va fi inclusă în rețeaua ,,Destinații Europeană de Excelență” la nivel european şi va avea o pagină proprie de promovare.
De asemenea, Proiectul ,,MUNICIPIUL SUCEAVA. Turism cultural tangibil” va fi premiat de Ministerul Turismului cu ocazia ediției de toamnă a Târgului de Turism al României, organizat de Romexpo în perioada 16-19 noiembrie 2017, iar Consiliul Judeţean Suceava va beneficia de spațiu de prezentare a destinației în cadrul standului Ministerului Turismului.
![](https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2017/07/eden2017.jpg)
„Faptul că Suceava devine Destinație Europeană de Excelență este o recunoaștere a eforturilor de punere în valoare a potențialului său turistic și se creează o oportunitate în creșterea vizibilității ca destinație de excelență pentru turismul cultural, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Împreună cu Primăria vom continua să susținem dezvoltarea turismului în Municipiul Suceava, ca kilometru zero la turismului în Bucovina”, a mai spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
![](https://suceavalive.ro/wp-content/uploads/2016/01/Gheorghe-Flutur-senator-PNL.jpg)
Proiectul depus de CJ Suceava a fost declarat câștigător, cu 98,33 puncte.
Pe locurile următoare s-au clasat proiectele:
Țara Chioarului – locul II
Sighetu Marmației – locul III
Colinele Transilvaniei – locul IV
Șcheii Brașovului și Brașovechi – locul V
Proiectul ,,Destinații Europene de Excelență” EDEN a fost lansat de Comisia Europeană și are ca obiective creșterea vizibilității destinațiilor, a calității ofertei turistice europene, stimularea dezvoltării turismului durabil și crearea unei rețele între destinații.
Pentru atingerea acestor obiective, autoritățile naționale de turism din fiecare țară participantă la proiect a organizat un concurs pentru desemnarea destinației de excelență a țării respective, conform temei stabilite în cadrul Comitetului Consultativ pentru Turism, întrunit la nivel european.
Tema propusă s-a referit la turismul cultural tangibil, concursul fiind lansat de Ministerul Turismului la începutul lunii martie, iar Consiliul Judeţean Suceava a depus în luna aprilie, prin Serviciul Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT), Proiectul ,,MUNICIPIUL SUCEAVA. Turism cultural tangibil”.
Procedura de selecție a fost deosebit de laborioasă și a cuprins o etapă de analiză a proiectelor depuse și o etapă de evaluare pe teren.
Lasa un raspuns