Liviu Popescu rămâne președintele Senatului USV, Senatul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Senatul USV  l-a reales în fruntea celui mai înalt for deliberativ al Alma Mater Sucevensis, pentru următorii patru ani.

Potrivit reprezentanților USV, în cursul zilei de joi, 24 martie, studenți și cadre didactice, reprezentanți ai comunității academice sucevene, s-au întâlnit în ședință pentru alegerea președintelui și vicepreședintelui Senatului Universității.

Astfel, pentru funcția de președinte, la vot au fost supuse candidaturile prof. univ. dr. Valentin Hapenciuc și conf. univ. dr. ing. Liviu Popescu, iar pentru postul de vicepreședinte senatorii au avut de optat între conf. univ. dr. Angela Albu și prof. univ. dr. ing. Ilie Muscă.

Membrii Senatului au făcut propuneri pentru funcțiile de prorectori și au fost aprobate mai multe documente, între care Metodologia de avizare a candidaților la funcția de decan în Consiliile Facultăților, Metodologia de desfășurare a concursului public pentru ocuparea funcției de director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, Numirea comisiei de contestații pentru concursurile privind selectarea decanilor și a concursului pentru director CSUD și Cuantumurile burselor pentru anul universitar 2016-2017.

Mai mult, rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a semnat cu Senatul USV, reprezentat de conf. univ. dr. ing. Liviu Popescu, contractul de management pentru mandatul 2016-2020.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.