Un cetățean din Horodnic de Sus a sesizat polițiștilor faptul că persoane necunoscute i-au furat contorul electric.

La 26 aprilie, ora 10.42, poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Marginea, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza de competenţă, au fost sesizați un bărbat de 44 ani, din comuna Horodnic de Sus, despre faptul că două persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința sa, de unde i-au sustras un contor electric.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în dimineața zilei de 26 aprilie, victima se afla în grădina din spatele locuinței, iar când a revenit în locuință, a observat lipsa contorului electric.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat şi violare de domiciliu, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.