21 aprilie – Bucureşti – Ateneul Român
23 aprilie – Piatra Neamţ – Casa de Cultură a Sindicatelor
24 aprilie – Bacău – Sala Ateneu
25 aprilie – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor
27 aprilie – Focşani – Sala Teatrului Pastia
28 aprilie – Bârlad – Sala Teatrului V. I. Popa
29 aprilie – Iaşi – Sala Operei Naţionale
Evenimentele vor însemna o celebrare prin muzică a valorilor care întruchipează de jumătate de veac esenţa altruistă şi spiritul inovator ce a propulsat MADRIGALUL pe cele mai înalte culmi ale performanţei corale.
Concertele desfăşurate sub bagheta dirijorului Voicu Popescu vor cuprinde lucrări cu un profund conţinut spiritual din repertoriul bizantin, clasic şi contemporan românesc.
Corul Naţional de Cameră “MADRIGAL”, simbol al măiestriei interpretative corale româneşti, a luat fiinţă în 1963, iar timp de 47 de ani activitatea sa a fost sinonimă cu numele dirijorului Marin Constantin, fondatorul corului. În decursul unei jumătăţi de veac, cu peste 4100 de concerte susţinute pe cele mai mari scene din ţară şi străinătate, MADRIGALUL a adus aproape de sufletul publicului mai mult de 1000 de capodopere aparţinând tuturor epocilor creatoare ale istoriei muzicii româneşti şi universale.
Lasa un raspuns