Într-un interviu pentru PS News, Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca din București, a vorbit despre recuperarea pacienților post-Covid-19, explicând care sunt cele mai întâlnite simptome, cât și cele mai afectate organe după o formă severă a bolii. Medicul este de părere că din cauza numărului mare de pacienți care trec prin recuperarea post-Covid-19, Ministerul Sănătății „va trebui să intensifice preocupările cu privire la dezvoltarea unui program care să se adreseze acestor pacienți, atât pentru monitorizarea și evaluarea complicațiilor, cât și pentru intervențiile ce țin de recuperarea respiratorie”.
„Există mai multe efecte ale Covidului pe termen lung. Pornind din sfera neurologică, cu scăderea capacității de concentrare, a atenției, a capacității de memorie, de gândire, o așa-zisă ceață mentală care persistă o perioadă de câteva săptămâni după vindecare de Covid-19. Pe de altă parte, sunt pacienți care prezintă o stare de oboseală cronică, care afectează calitatea vieții și capacitatea la efort fizic. Sunt pacienți care obosesc la eforturi extrem de reduse comparativ cu vârsta pe care o au sau cu capacitatea de efort dinainte de a se infecta cu Covid-19. De asemenea, sunt pacienți care au rămas cu o afectare pulmonară după vindecarea de forme medii și severe de boală și aici discutăm de fibroză pulmonară care nu mai permite oxigenarea în aceleași condiții ca înainte de Covid-19. În funcție de gradul fibrozei pulmonare și în funcție de suprafața plămânului cuprinsă de această modificare pulmonară, pacienții pot să experimenteze simptome de la o stare de oboseală în momentul în care intensifică efortul fizic, mergând până la necesitatea unor aparate de oxigen la domiciliu care să le asigure un flux mai mare de oxigen, un flux menit să compenseze acele zone ale plămânului care nu funcționează în parametri optimi”, spune Țincu
În continuare, medicul a explicat cât de mult durează recuperarea în cazul pacienților care se confruntă cu complicații post-covid.
„Pacienții care au dezvoltat forme severe de Covid-19 necesită recuperare respiratorie care poate să dureze de la câteva săptămâni până la câteva luni de zile, de aceea cred că Ministerul Sănătății va trebui să intensifice preocupările cu privire la dezvoltarea unui program care să se adreseze acestor pacienți cu afectare post-Covid. Un program care să aibă două elemente.
Un element care ține de monitorizarea și evaluarea complicațiilor și un al doilea element care ține de intervențiile pentru recuperarea respiratorie. Acest program este absolut necesar pentru a putea, pe de-o parte, să îi supraveghem pe acești pacienți și să vedem cu adevărat procentul celor care dezvoltă o anumită complicație post-Covid și, în al doilea rând, să le oferim tratamentul de care au nevoie.
Această afectare pulmonară este una dintre cele mai frecvente la formele severe de Covid-19 și aceste disfuncții neurocongnitive pe care pacienții le prezintă după vindecare”, susțien Țincu.
De asemenea, medicul a explicat cum poate fi afectat sistemul nervos de complicațiile post-covid.
„Afectarea creierului este corelată cu acele momente de oxigenare deficitară, cu apariția unor inflamații la nivelul vaselor cerebrale care au redus, pe de-o parte, nivelul de oxigen din creier și, pe de altă parte, această inflamare vasculară a realizat formarea de mici cheaguri de sânge și atunci anumite zone ale creierului au rămas fără oxigen și fără vascularizație.
Însă majoritatea pacienților au aceste afectări ușoare, dar care afectează extrem de mult calitatea vieții. Faptul că nu ne mai putem concentra la fel de bine, faptul că nu mai avem aceeași atenție, nu mai avem aceeași vivacitate mentală reprezintă un element extrem de neplăcut pentru pacienți.
Pe de altă parte, tot pe sfera aceasta neurologică, sunt pacienți care au rămas cu lipsa mirosului sau a gustului. Am avut pacienți care chiar și după 6 luni de la vindecarea de Covid-19 aveau în continuare lipsa mirosului și a gustului, ceea ce afectează extrem de mult calitatea vieții pentru că a mânca fără să simți gustul alimentelor reprezintă ceva extrem de neplăcut și produce o tulburare de alimentație. Aceste tulburări neurologice, chiar dacă par minore sau nu foarte importante, au clar un impact asupra stării pacienților după vindecare.
Nu avem încă experiență pentru a vorbi de o afectare de ani, dar sunt pacienți care după 6-8 luni după vindecarea de Covid-19 încă mai aveau simptome în sfera aceasta neurocognitivă sau această lipsă de miros sau gust.
Au apărut anumite zone de inflamație la nivelul traiectelor nervoase care se ocupă de percepția gustului și a mirosului. Este vorba despre o inflamație care, dacă este pe o perioadă lungă de timp, determină modificări ireversibile la nivelul unor porțiuni din nerv, de aceea există această persistență după atât de mult timp, însă nu știm cu exactitate cum și când se vor recupera aceste simțuri sau dacă se vor recupera”, conchide Radu Țincu, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns