Pe parcursul lunii ianuarie 2018, Direcția de Sănătate Publică Suceava a efectuat un număr total de 399 controale igienico-sanitare în unitățile din categoria celor cu profil nonaliment.

În urma verificării condițiilor de funcționare asigurate în aceste unități s-au depistat o serie de neconformități pentru care s-au aplicat 6 sancțiuni.
Astfel, a fost dată o amendă în valoare de 800 lei pentru depistarea la comercializare de produse cosmetice cu termen de valabilitate depășit, au fost date patru avertismente în unități sanitare (cabinete de medicină individuală, pentru neaplicarea prevederilor „Programului Național de Imunizări”, printr-o slabă acoperire vaccinală) și a fost aplicată o sancțiune de retragere de la comercializare de produse cosmetice (produse cu termen de valabilitate depășit).

În unitățile din categoria celor cu profil alimentar au fost efectuate un număr total de 180 controale igienico-sanitare. În urma verificării condițiilor de funcționare asigurate în aceste unități s-a aplicat un avertisment pentru neconformități privind calitatea apei utilizate.

Conform tematicii de control cuprinsă pentru luna ianuarie în „Planul Național de Acțiuni Tematice 2018”, a fost desfășurată o acțiune de control în unitățile de învățământ din sistemul public și privat privind verificarea respectării condițiilor de microclimat corespunzător și verificarea respectării legislației privind distribuirea produselor din programul guvernamental „laptele și cornul”.
În acest sens au fost verificate un număr total de 114 unități de învățământ, 16 dintre ele fiind depistate cu neconformități.

„Menționăm că această acțiune tematică a fost completată cu o acțiune tematică cuprinsă în planul propriu al Serviciului de Control în Sănătate Publică pentru luna ianuarie 2018 astfel controalele efectuate s-au axat pe verificarea condițiilor igienico-sanitare de funcționare asigurate în unitățile de învățământ cu bloc alimentar propriu (cantină) și în cele cu bloc alimentar externalizat. S-au verificat un număr total de 18 unități nefiind depistate neconformități”, a transmis inspectorul șef dr. Dinu Florin Sădean.
La nivelul Serviciului de Control în Sănătate Publică, au fost înregistrate în luna ianuarie 2018, un număr total de 5 petiții, care au fost soluționate în termen, conform prevederilor O.G. nr.27 din 10 ianuarie 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.

De asemenea s-au desfășurat un număr total de 24 de acțiuni de îndrumare și consultant cu o tematică axată pe norme de igienă în vigoare impuse unităților cu profil alimentar pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de funcționare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.