În aceste condiții, Ana Măiţă, membru fondator al Asociatiei „Mame Pentru Mame” susține că vor avea loc proteste de stradă dacă legea nu intră în vigoare de la data de 1 iulie 2016. „Nu atacăm la Curtea Constituţională legea care majorează indemnizaţiile pentru mame. Dacă găsim surse financiare ne-o asumăm noi ca Guvern, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă nu o să găsim finanţare, nu o aplicăm”, a declarat, la începutul săptămânii, premierul Dacian Cioloş. În replică, părinții amenință cu proteste ample, dacă legea nu va intra în vigoare din luna iulie. Ana Măiţă afirmă că vor fi organizate manifestații de stradă de amploare dacă autoritățile nu se țin de cuvânt. În plus, reprezentanta Asociației „Mame Pentru Mame” critică faptul că autorităţile nu înţeleg importanţa măsurilor de stimulare a natalităţii: „Nu e vorba despre o cheltuială bugetară, ci despre o investiție în proiectul de țară, sub aspectul creșterii natalității aflată, după cum știți, în cădere liberă în ultimii ani în România, mai ales în rândul părinților din clasa de mijloc a societății”, susține Ana Maiță. Reprezentantul Asociației „Mame Pentru Mame” mai spune că nu înțelege motivarea Guvernului, care spune că nu sunt fonduri pentru acoperirea acestei legi: „Ne miră foarte tare că motivul invocat de premier este legat de buget, având în vedere că, la consolidarea bugetului pe primele două luni din 2016, s-a înregistrat un excedent de 800 de milioane de lei. Deci, bani există”, crede Ana Măiță. Reprezentantul părinților mai afirmă că „vorbim despre un gest de responsabilitate al guvernanților noștri, care trebuie făcut acum ca să nu vedem o catastrofă socio-economică peste 25-30 de ani”.
Creşterea indemnizaţiilor pentru mame este o cheltuială bugetară sau o investiție în proiectul de țară sub aspectul creșterii natalității?

Premierul Dacian Cioloș a afirmat, din nou, că legea care creşte indemnizaţiile pentru mame nu se va aplica dacă nu sunt bani la rectificarea bugetară din vară.
Lasa un raspuns