Încă un sucevean face parte din Guvernul Tudose. Este vorba de coordonatorul departamentelor din PSD Suceava, Cristian Șologon, care a fost numit subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Ministerului Dezvoltării Regionale
Numirea a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial al României.
Cristian Șologon a făcut parte din echipa care a coordonat campania electorală a PSD Suceava la alegerile locale din 2016, dar și la alegerile parlamentare din iarna aceluiași an.
Cristian Şologon face parte din Organizaţia Municipală Suceava a PSD, cea mai recentă funcţie în administraţia publică ocupată fiind aceea de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, în perioada 2015-2016. A fost şi director al Cancelariei Prefectului în 2013-2015 şi director la AJOFM Suceava.
Este al doilea social-democrat sucevean numit subsecretar de stat în Guvernul României, în acest an, după doctorul Tiberius Brădăţan, care este la Ministerul Sănătăţii.
Lasa un raspuns