Cristina Neagu, jucătoarea echipei naţionale de handbal a României şi a formaţiei CSM Bucureşti, a fost depistată pozitiv la noul coronavirus, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse din cadrul grupării bucureştene.

„Cristina a fost depistată pozitiv la noul coronavirus, dar se simte bine, nu are niciun fel de problemă, a avut câteva simptome, dar acum e bine. Se află în autoizolare în acest moment”, a precizat sursa citată.

Formaţia CSM Bucureşti va juca la 10 octombrie, în Norvegia, cu Vipers Kristiansand, într-un meci din cadrul Ligii Campionilor.

În ultima perioadă au apărut mai multe cazuri de coronavirus în handbalul românesc, teste pozitive înregistrându-se la formaţiile masculine Minaur Baia Mare, CS Magnum Botoşani, CSM Bacău, precum şi la echipele feminine Gloria Buzău, HC Dunărea Brăila şi SCM Râmnicu Vâlcea.

Sursa: www.digi24.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.