La 03 noiembrie, poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 59 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, despre faptul că în timp ce se afla pe o parcelă teren agricol de pe raza localității, a fost tăiat de o persoană, cu un cuțit, la mână.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data respectivă, un bărbat de 56 ani, din judeţul Olt, fără forme legale în comuna Mitocu Dragomirnei, s-a deplasat cu ovinele la pășunat pe o parcelă teren arabil, situată în extravilanul satului Mitocu Dragomirnei.

În același timp, reclamantul se afla pe terenul proprietate din vecinătatea celui unde pășunau ovinele și efectua măsurători, iar între cei doi a avut loc o dispută verbală, victima reproșându-i bărbatului de 56 ani că a pătruns cu ovinele pe terenul său. În continuare, victima s-a apropiat de acesta din urmă, l-a prins cu mâinile de gât, iar acesta l-a lovit pe bărbatul de 59 ani o singură dată, cu un cuțit pe care-l avea asupra sa, în zona brațului stâng. În urma loviturii, victimei i-a fost provocată o leziune la braț și a început să sângereze.

A fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, stabilindu-se diagnosticul „plagă tăiată cot stâng”, fără a-i fi pusă viața în pericol.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de agresor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și port ilegal de cuțit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.