Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.
Alte două persoane au ajuns în arest după documentarea activității infracționale chiar dacă faptele săvârșite s-au petrecut în urmă cu câteva zile. Rezultatele probelor biolegice de sânge au arătat că ambii șoferi au consumat alcool și au condus pe drumurile publice punând în pericol viața celorlați participanți la trafic.
La data de 4 mai a.c., în jurul orei 23.00, patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, în timp ce desfăşura activităţi de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier pe DC 70 Ipotești a procedat la oprirea în trafic a autoturismului condus de un băarbt de 35 ani, localnic, care nu posedă permis de conducere.
Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care s-a procedat la conducerea la Spitalul Judeţean Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe” și ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Ulterior, s-au continuat cercetările privind infracţiunile de „conducere sub influenţa alcoolului” și „conducere fără permis”, după administrarea probelor în dosar dispunându-se reținerea pentru 24 ore a bărbatului de 35 de ani care a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Un alt caz a fost înregistrat la data de 3 mai a.c., în jurul orei 20.00, când un bărabat de 64 ani, din comuna Moara în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208C , în localitatea Liteni, comuna Moara, pe DJ 208C, pe direcţia Frumoasa către Vornicenii Mici, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerului din autoturism, un băarbt de 55 ani, din comuna Moara care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei, fiind identificat la domiciliu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducere unui sub influenţa alcoolului” și „părăsirea locului accidentului”.
În continuarea cercetărilor privind accidentul rutier, la data de 10 mai, la orele 10:15, s-a dispus prin ordonanță reținerea conducătorului auto de 64 ani din com. Moara, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Lasa un raspuns