Silviu Popovici, cunoscut drept cel mai puternic român din grupul PepsiCo, prin prisma funcţiei de CEO al companiei pe Europa, conduce un business cu o valoare de 11 miliarde de dolari şi, odată cu apariţia noii crize sanitare, a avut datoria de a-şi proteja familia şi echipa în faţa riscurilor aduse de pandemie, încercând să se adapteze el însuşi la noua normalitate. Cum a făcut acest lucru şi ce lecţii a deprins din schimbările ultimului an şi jumătate?
Îmi amintesc de panica pe care am avut-o în primele 2-3 luni (de pandemie – n. red.). Nu ne-am părăsit casa, nici măcar când a fost permis. Am alergat 42 de kilometri în grădina mea, pe perioada lockdownului. Îmi pot imagina cât de greu a fost pentru familiile din apartamentele mici. A trebuit să învăţăm nu numai cum să lucrăm toată ziua prin Zoom, ci şi cum să socializăm virtual”, susţine executivul, numit în rolul de chief executive officer Europe al PepsiCo în urmă cu doi ani.
Despre sine, spune că, la fel ca în cazul multor persoane, această criză a avut un impact masiv asupra sa şi asupra familiei şi prietenilor. „Soţia şi fiul meu prezintă un risc ridicat şi am fost foarte îngrijoraţi şi atenţi să nu îi expunem la niciun risc de a contracta virusul. În plus, deşi am plecat din România acum 23 de ani, suntem norocoşi să avem încă mulţi prieteni şi rude aici. A nu putea să ne întâlnim cu ei de Paşte sau de Crăciun, de exemplu, a fost foarte greu”, descrie el provocările aduse de apariţia crizei sanitare. În opinia sa, drumul spre recuperare pentru societatea noastră va veni prin vaccinarea completă. „Prin miracolul ştiinţei ni s-a oferit o cale de a ieşi din pandemie. Prin urmare, îi încurajez pe toţi să îşi facă vaccinul imediat ce este disponibil.”
Din perspectiva businessului, se declară norocos şi, asta pentru că „oamenii trebuie să mănânce şi să bea”. Astfel, chiar dacă industria a fost afectată şi businessul cu clienţii din HoReCa „s-a diminuat semnificativ”, compania a rămas activă, a ţinut fabricile, depozitele şi birourile de vânzări deschise. Popovici spune că pandemia a adus la nivelul industriei în care activează o transformare extraordinară. „Am fost uimit să văd cât de impresionantă a fost reacţia la criză. Cât de repede s-a adaptat toată lumea la noua realitate: consumatorii au început să comande on-line, clienţii şi-au transformat modelul de afaceri peste noapte, pentru a face livrări, producătorii şi furnizorii au lucrat împreună, pentru a deschide linii de producţie şi noii angajaţi s-au alăturat companiilor fără a întâlni pe nimeni faţă în faţă.”
În ceea ce priveşte angajaţii PepsiCo, el notează că cei care puteau lucra de acasă au făcut-o, dar în continuare o mare parte din personal a lucrat în fabricile companiei, în depozite şi în magazinele din toată România. „A fost esenţial să îi protejăm şi asta a însemnat să aducem multe schimbări în modul nostru de lucru.”
Una dintre cele mai bune decizii din carieră
Despre lecţiile pe care le-a deprins din noua criză spune că sunt trei la număr: „Prima lecţie este că ceea ce contează cu adevărat este că cei dragi sunt sănătoşi şi fericiţi şi că petrecem mult timp cu ei. S-ar putea să spun ceea ce este evident, dar după ani de călătorii continue de business, lockdownul mi-a arătat cât de grozav este să fii cu familia ta la cine, în fiecare seară, sau să joci baschet cu fiul tău, la pauza de prânz, sau să fii cu soţia în fiecare seară şi să te uiţi la Netflix.”
A doua lecţie pe care o menţionează este aceea a lucrului remote. „Nu trebuie să fim blocaţi în trafic o oră-două pe zi pentru a ne citi e-mailurile. Economisim timp şi avem şi un avantaj sustenabil, prin prezenţa a mai puţine maşini pe drum. Traficul în Bucureşti se va îmbunătăţi. În Suceava, oraşul meu natal, am fost şocat să văd câte maşini sunt pe drum. Sper ca, pe măsură ce trecem la noul normal, să nu ne întoarcem niciodată la programul de lucru de cinci zile pe săptămână, la birou, ci să redefinim rolul biroului ca loc unde să mergem doar de 2-3 ori pe săptămână pentru a crea împreună şi a socializa cu colegii noştri.”
Lasa un raspuns