Atunci când vine vorba de alegerea machiajului potrivit, pot exista numeroase greșeli pe care să le faci, de la o culoare nepotrivită și până la texturi care nu îți scot în evidență trăsăturile așa cum ar trebui. Un fond de ten ales greșit și sau prea mult iluminator ori fard de pleoape nu vor arăta niciodată bine.

Este extrem de important ca machiajul tău, în special fondul de ten, să se potrivească tipului tău de piele. Mai mult decât atât, produse precum corectorul, fardul de obraz sau de pleoape și rujul intră în contact direct cu pielea ta. De aceea, este necesar să te asiguri că alegi produsele corecte, care să îți scoată în evidență trăsăturile așa cum trebuie. Iată câteva sfaturi care îți vor fi de ajutor:

Află ce tip de ten ai

Indiferent că e vorba de crema pentru față sau fondul de ten, este important să înțelegi care este tipul tău de piele. Deși tipurile clasice de ten sunt cel uscat, gras, normal sau mixt, pot exista tot felul de particularități de la o persoană la alta, fapt care te poate pune în dificultate atunci când alegi un produs de make-up potrivit. Astfel, trebuie să iei în calcul și liniile fine sau ridurile, dacă îți apar coșuri frecvent sau doar uneori, dacă ai pete roșii sau pigmentare ori dacă tenul tău este deteriorat din cauza expunerii la soare.

Totodată, este important să înțelegi și care sunt motivele pentru care ai un ten sensibil. În toate aceste situații îți poate fi de ajutor să apelezi la un specialist, care îți poate explica mult mai bine ce tip de ten ai și ce produse ar trebui să folosești. Astfel, vei ști de unde să pornești pentru a alege machiajul ideal.

Alege culorile potrivite

Culorile pe care le alegi contează mai mult decât crezi. Începe cu alegerea fondului de ten potrivit și testează-l corect, adică să îl aplici pe ten, nu pe încheietura mâinii. Alege trei tipuri diferite și pune puțin fond de ten pe obraz. Cel care pare că nu se distinge prea mult de tenul tău, nu este prea deschis sau prea închis este cel potrivit. O bună idee ar fi să îl aplici pe toată fața și să îl verifici la lumina naturală.

Culorile sunt importante și la alte produse de make-up. Când vine vorba de rujuri, cel mai simplu este să alegi un produs cu câteva nuanțe mai închis decât buzele tale. De exemplu, dacă vrei un ruj roșu, nuanțele de roșu cireș se potrivesc pentru buzele cu tonuri de roz. Pentru buze mai închise la culoare sunt ideale rujurile roșu intens.

Ține cont de culoarea ochilor

Culoarea ochilor este extrem de importantă atunci când alegi o paleta de farduri potrivită. Astfel, dacă ai ochii căprui, poți opta pentru nuanțe de violet, albastru și chiar culori metalice, precum argintiu, cupru sau auriu. Pentru ochii albaștri se potrivesc culorile reci, precum maro închis sau portocaliu.

În același timp, pentru ochii verzi se potrivesc nuanțe de violet, bej, gri fumuriu sau negru cărbune, precum și diferite nuanțe de bronz. Ar mai trebui să ții cont apoi și de culoarea tenului. Nuanțele vibrante sunt ideale pentru tenuri mai închise la culoare, în timp ce pentru tenul deschis se potrivesc culori blânde, pale.

Ia în calcul nivelul de acoperire

Alege fondul de ten nu doar în funcție de tipul pielii, ci și de nivelul de acoperire de care ai nevoie. De exemplu, dacă ai un ten relativ normal, fără iritații sau alte probleme, vei avea nevoie de un nivel de acoperire mai mic decât în cazul unui ten cu roșeață sau cu acnee. De asemenea, un fond de ten mat care se potrivește de minune pentru tenul gras nu va da aceleași rezultate pe un ten uscat.

În schimb, pentru tenul uscat se potrivește un fond de ten lichid, care hidratează. În cazul persoanelor care au un ten ușor gras sau uscat, fondul de ten pudră este cea mai bună alegere. Iar pentru un look cât mai natural, produsele de tip BB cream te salvează de fiecare dată. Ține cont doar că acestea nu oferă un nivel de acoperire complet.

Așadar, nu este complicat să alegi produsele potrivite pentru a obține un machiaj corect, care să îți pună în evidență trăsăturile. Sfaturile de mai sus îți sunt mereu la îndemână.

 

Sursă foto: Shutterstock

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.