Când ești tânăr nu prea îți stă gândul la pensie. Mulți dintre noi ne gândim că mai avem un drum lung de parcurs până ajungem în acel moment al vieții. Cu toate acestea, este bine să știm cum funcționează sistemul de pensii din țara noastră, pentru a ne pregăti mai bine pentru viitor. Sistemul de pensii din România este format din trei piloni: Pilonul I, Pilonul II, Pilonul III.
Pilonul I – pensia de la stat
Pilonul I este pensia pe care cetățenii o primesc de la stat. Aceasta se acordă persoanelor care au contribuit un număr de ani la sistemul public de asigurări sociale. Toți angajații au dreptul la pensia de stat, însă suma primită de fiecare cetățean poate fi diferită de la caz la caz. Pilonul I de pensii se împarte în mai multe categorii, precum: pensia pentru limita de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțial, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.
Pensia pentru limita de vârstă se acordă bărbaților care au ajuns la vârsta de 65 de ani și femeilor de 63 de ani, care au contribuit timp de cel puțin 15 ani la sistemul public de asigurări sociale. De pensia anticipată beneficiază persoanele care au cotizat cel puțin 43 de ani, acestea primind-o cu cinci ani mai devreme față de împlinirea vârstei standard de pensionare. Persoanele asigurate care au realizat stagiile complete de cotizare, precum militarii, funcționarii și polițiștii, primesc pensia anticipată parțial cu câțiva ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
În cazul pensiei de invaliditate, aceasta se acordă celor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, nefiind condiționată de o anumită vârstă. Calculul pensiei pe caz de boala se realizează după un anumit punctaj.
Pilonul II – pensia privată
Pilonul II de pensii a fost introdus în 2008. De acesta beneficiază în mod obligatoriu toate persoanele angajate. Practic, acesta a apărut deoarece specialiștii au realizat că oamenii nu economisesc suficient. Astfel, 3,75% din salariul brut al angajaților este redirecționat către un administrator privat de pensii. Mai exact, angajații vor primi o pensie privată diferită față de cea furnizată de sistemul public.
Este important de reținut că acest tip de pensie este obligatorie pentru orice persoană în vârstă de până la 35 de ani care este angajată și/sau virează CAS-ul (contribuție asigurări sociale) către stat și opțională pentru persoanele care au între 35 și 45 de ani.
Pilonul III sau pensia facultativă
Pensia facultativă este o metodă de economisire pe termen îndelungat, iar persoanele care vor să beneficieze de ea trebuie să contribuie din banii proprii, deoarece acest tip de pensie completează veniturile provenite din pensia publică și cea privată. Deținerea unui cont de pensie facultativă implică o cotizaţie lunară cuprinsă între o sumă minimă (stabilită de fiecare fond de pensii facultative în parte) și maximum 15% din venitul angajatului.
Spre deosebire de pensia publică, cea facultativă poate fi încasată începând cu vârsta de 60 de ani. Suma cu care angajatul contribuie la pensia facultativă poate fi oricând modificată, în funcție de fluctuațiile venitului acestuia. Ba mai mult, plata poate să înceteze, fără costuri suplimentare, în cazul în care proprietarul contului trece prin momente dificile din punct de vedere financiar.
După cum putem observa, organizarea unui plan al resurselor financiare este un pas important pentru pregatirea oricărei persoane, care va ajunge mai devreme sau mai târziu la vârsta pensionării. Pentru ca la pensie să avem un trai asemănător cu cel din timpul în care am fost salariați, ar trebui să găsim soluții cât mai eficiente pentru a economisi anumite sume de bani într-un mod corect.
Sursa foto: Shutterstock.com
Lasa un raspuns