Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Fundația Collegium XXI din municipiul București, au organizat și au desfășurat în parteneriat proiectul educațional ,,CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL”.

La activitățile derulate, în perioada 30.03 – 03.04.2017 și prezentate de către lucrătorul specialist din cadrul I.P.J. Suceava, desemnat cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național, au răspuns prezent un număr de 170 de elevi și cadre didactice și s-a avut în vedere obiectivul Poliției Române „Încurajarea atât a populaţiei cât şi a instituţiilor publice şi private să raporteze cazurile de trafic ilicit de bunuri culturale mobile”, realizat printr-o campanie de informare şi prin măsuri educative în vederea creşterii gradului de sensibilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la prejudiciile grave pe care le produce traficul ilicit cu bunuri culturale mobile.

IMG_0459

În cadrul acţiunilor de informare au fost prezentate filme educative şi materiale power – point iar elevii au avut posibilitatea să dobândească cunoştinţe despre importanţa preţuirii patrimoniului naţional. De asemenea, au fost prezentate aspecte  privind încălcarea legislaţiei referitoare la protejarea bunurilor de patrimoniul şi avizarea persoanelor în vederea deţinerii de echipamente de căutare metale preţioase.

IMG_0486

Activitățile propuse s-au desfășurat în prima parte, în cadrul Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” din mun. Suceava şi ulterior la Muzeul de Istorie din mun. Suceava, iar la final elevii și profesorii participanți au primit materiale didactice şi promoţionale care au fost asigurate de către Direcţia de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Fundaţiei Colegium XXI.